Victor Ponta nu vrea să renunţe la ideea necesităţii unei comisii parlamentare care să ancheteze modul în care 291 de hectare de teren agricol în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi au ajuns în proprietatea fiicei preşedintelui, Ioana Băsescu. Mai mult, premierul susţine că Traian Băsescu avea de multă vreme, însă a vrut „să-l albească”. În acelaşi timp, şeful Guvernului a subliniat că îşi exprimă doar o părere personală.
„Eu cred că avea acest teren de mult şi acum a vrut să-l albească, ca să vă spun direct. Spre finalul mandatului s-a gândit să treacă cumva pe numele familiei nişte proprietăţi pe care probabil că lucra mai demult la ele”, a spus Victor Ponta la România TV.
Totodată, preşedintele PSD consideră că Traian Băsescu ar trebui să susţină înfiinţarea comisiei parlamentare în cazul în care nu are nimic de ascuns. Mai mult, consideră şeful Executivului, modul în care au reacţionat consilierii preşedintelui crează suspiciuni că lucrurile nu sunt în regulă.
„Această vehemenţă a oamenilor din jurul său împotriva comisiei nu face decât să accentueze suspiciunea că e ceva de ascuns acolo”, e susţinut Ponta.
Prim ministrul a vrut să mai accentueze încă o dată faptul că este numai o părere personală, aşa cum a văzut că face şi Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, care îşi exprimă public păreri personale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Planta care menține sănătos creierul și ajută sistemul cardiovascular. Crește foarte repede și o găsești, la liber, în multe locuri din România. Străinii o preferă în salate, în timp ce românii o consideră o simplă buruiană și evită s-o mănânce
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor