Biroul Executiv (BEx) al PRO România a decis luni, să solicite partidelor politice, prim-ministrului și președintelui, adoptarea unui set de măsuri pentru combaterea efectelor epidemiei de coronavirus.
”Suntem în mijlocul unei crize, poate cea mai gravă din 1989 până acum. Este vorba despre români, despre România, despre ceea ce trebuie să facem acum, nu mai târziu. PRO România propune astăzi tuturor partidelor politice un set de 10 măsuri care trebuie implementate imediat”, a declarat președintele PRO România, Victor Ponta.
- Este absolut necesar să avem un guvern cu drepturi depline – care să aibă ca mandat combaterea și limitarea efectelor acestei crize. România are nevoie de un guvern întreg la muncă.
- Toate măsurile de limitare a drepturilor fundamentale sunt necesare, dar potrivit art. 53 din Constituție, se realizează DOAR prin lege
- Școlile să-și suspende cursurile până la finalul lunii martie. Nu este normal să-i trimitem la școală cu gândul că se întorc bolnavi și stăm cu frică
- Să stabilim regimul legal prin care unul dintre părinți are dreptul să stea acasă – prin OUG sau prin proiect de lege
- Strategie pentru transportul în comun – va fi imposibil să combatem epidemia când avem sute de mii de bucureșteni înghesuiți în metrouri și alte mijloace de transport în comun. Cerem Guvernului și autorităților locale să vină cu propuneri de limitare drastică a transportului comun pentru această perioadă.
- Adoptarea rapidă a unei legi cu facilități fiscale pentru domeniile afectate (turism, export import, transporturi internaționale) – Guvernul trebuie să sprijine companiile din aceste domenii
- Telemunca – pentru domeniile în care se poate aplica, în sensul limitării deplasărilor angajaților
- Interzicerea exportului de medicamente – este vorba despre sănătatea românilor și nu ne permitem să mai exportăm medicamente
- Cerem Guvernului să aloce buget suplimentar pentru ministerul sănătății – aplicând astfel recomandarea CE – toate cheltuielile pe sănătate vor fi deduse din calculele pentru deficit
- Proiect de lege pentru amânarea alegerilor locale și organizarea acestora odată cu parlamentarele în luna septembrie. Sănătatea și economia sunt mai importante.
Președintele PRO România, Victor Ponta, a făcut apel la toți reprezentanții politici și instituționali să contribuie la completarea și implementarea acestor măsuri.