Conferința este organizată sub patronajul Cancelarului Austriei, Werner Faymann și al fostului guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger, iar printre participanți se număra și Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene.

Printre subiectele de discuție care vor fi abordate în cadrul acestui eveniment se numără mecanismele financiare inovative pentru investițiile în protecția mediului, modalități de implementare a energiilor regenerabile, rolul regiunilor și strategiile la nivel regional pentru implementarea noilor energii.

Victor Ponta va susține o prezentare cu privire la opțiunile României în domeniul energetic – cu accent asupra energiei „verzi” și sustenabilității – și direcțiile strategice urmărite de guvernul României în acest sector, iar Rovana Plumb va transmite un mesaj pe tema rolului regiunilor în implementarea noilor soluții în materie de energie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News