Adriean Videanu nu numai că știa că periclitează siguranța energetică a României, atunci când îi acorda gaze naturale la prețuri preferențiale magnatului Ioan Niculae, ba chiar ignora informările SRI pe această temă. Acestea sunt motivele pentru care DIICOT îi cere președintelui Klaus Iohannis să avizeze începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Economiei.
Referatul DIICOT conține un paragraf șocant, în care sunt menționate toate avertismentele venite de la SRI:
”-prin Nota Specială din 9 ianuarie 2009, SRI informa pe ministrul economiei că, prin invocarea calității de consumatori întreruptibili pentru combinatele chimicecontrolate de INTERAGRO, conducerea acestuia viza prelungirea acordurilor privilegiate de achiziție de gaze din producția internă, obținerea de înlesniri/facilități la plată din partea ROMGAZ și perfectarea de înțelegeri prin care Ministerul Agriculturii să achiziționeze îngrășăminte chimice aflate pe stoc la combinatele sale, aspecte ce erau de natură să favorizeze obiectivele private în detrimentul intereselor naționale, mai ales de pe segmentul gazifer, în condițiile în care înregistra datorii semnificative la plata contravalorii gazelor naturale;
-prin Nota Specială din 4 august 2009, SRI atenționa pe ministrul economiei cu privire la riscul afectării continuității și siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale în sezonul rece, ce a fost generat inclusiv de faptul ca SNGN ROMGAZ a fost nevoită să satisfacă nevoile beneficiarilor OUG nr.54/2009 – principalul fiind SC INTEARGRO SA, cu consum lunar de cca. 195 milioane mc – ceea ce a făcut imposibilă repartizarea unor cantități suficiente pentru programul de înmagazinare;
-prin Sinteza Informativă din 2 noiembrie 2009, SRI aducea la cunoștința ministrului economiei inițierea de către Ioan Niculae de demersuri oculte pentru a determina aprobarea, la nivelul GuvernuluiRomâniei, a unor măsuri de susținere a agriculturii și, în subsidiar, a producției de profil, în condiții de natură să avantajeze exclusiv operatorii proprii de pe segmentul îngrășămintelor chimice și în contradicție cu normele UE în materie. Intenția lui Ioan Niculae de a obține facilități de la statul român survine în contextul în care, în cadrul grupului, s-a recurs frecvent la externalizarea profiturilor, în special prin vânzarea de îngrășăminte chimce către entități înregistrate în zone off-shore controlate tot de Ioan Niculae;
-în fine, prin Sinteza Informativă din 19 iulie 2010, SRI informa pe ministrul economiei cu privire la dezechilibrele în cadrul componentelor sistemului gazifer și al pieței de profil, concomitent cu afectarea intereselor operatorilor de stat/privați și ale celorlați consumatori (casnici și industriali), induse de modul de aplicare a dispozițiilor legislative cu privire la acordarea de facilități la achiziția gazelor naturale din producție internă ce au vizat, în fapt, promovarea prioritară a intereselor Grupului INTERAGRO, în pofida nerespectării sistematice a obligațiilor financiare aferente și atitudinii necooperante și neparticipării la efortul comun de stabilizare a pieței gazelor în momentele crtice în care se impuneau anumite măsuri de echilibrare a presiunii în sistem.
Luând cunoștință de aceste aspecte cu care SRI informa periodic, VIDEANU ADRIEAN nu numai că nu poate invoca necunoașterea situației de fapt, dar trebuia de îndată, în virtutea atribuțiilor conferite de legislația în materie, să intervină pentru stoparea demersurilor efectuate vădit în defavoarea SNGN ROMGAZ SA și pentru înlăturarea oricărui pericol pentru sistemul energetic național, în general și pe segmentul gazelor naturale, în special.
Dimpotrivă însă, demersurile grupului infracţional au atins apogeul prin emiterea Ordonanţei de Urgenţă nr.54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr.332/2009, membrilor Guvernului României prezentându-li-se o situaţie eronată în sensul că prin acest act normativ era ajutată industria chimică, implicit agricultura românească, când în realitate acesta viza favorizarea intereselor private ale SC Interagro SA”.
Adriean Videanu a fost interceptat telefonic atât în timp ce își punea subalternii să aranjeze modificări legislative pentru Ioan Niculae, cît și în timp ce aranja afaceri cu acesta din urmă:
”De asemenea, relevantă este sub aspectul modului în care s-a întocmit Memorandumul şi convorbirea purtată de suspecta APAN IOANA cu ministrul ADRIEAN VIDEANU la data de 9.06.2009, ora 1115:
ADRIEAN VIDEANU: Ioana.
IOANA APAN: Da.
ADRIEAN VIDEANU: Voi n-aţi făcut modificările alea în preambul, că se referă la modul general pentru toţi şi nu numai pentru chimie şi…?
IOANA APAN: Cum să nu?
ADRIEAN VIDEANU: La domnul Prim Ministru a ajuns aia, numai pentru chimie şi siderurgie, atât.
IOANA APAN: Vai de capul meu! Acum vorbesc cu RADU ADRIAN, dar noi am făcut-o! Imediat, acuma, ajunge imediat!
ADRIEAN VIDEANU: Şi a doua: inseraţi următoarea chestie într-un alineat doi: prin ordinul comun cutare se va avea în vedere păstrarea locurilor, găsiţi o formulă, ceva de genul ăsta.
IOANA APAN: Să apară şi ordinul comun, da?
ADRIEAN VIDEANU: Exact, da.
IOANA APAN: Am înţeles.
ADRIEAN VIDEANU: Prin ordinul comun, prevăzut la articolul cutare, cutare, cutare, se vor prevedea măsuri pentru protecţia locurilor de muncă, o chestie ceva de genul ăsta.
IOANA APAN: Gata şefu, imediat da.
ADRIEAN VIDEANU: Te rog eu mult de tot, te ocupi personal să ajungă la cabinet la Primul Ministru.
IOANA APAN: Da, şefu, acum.
În acelaşi sens este şi convorbirea din 9.06.2009 ora 1533 dintre suspectul IOAN NICULAE şi ministrul ADRIEAN VIDEANU.
IOAN NICULAE: Alo!
ADRIEAN VIDEANU: Să nu uiţi să dai tu telefonul acela, te rog eu mult de tot.
IOAN NICULAE: L-am dat deja.
ADRIEAN VIDEANU: Da? Bine, ok.
IOAN NICULAE: Băi, vezi că nu a ieşit nici acum publicaţia aia.
ADRIEAN VIDEANU: Ştiu, ştiu, vorbim noi, nu…
IOAN NICULAE: Bine, bine”.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News