În imaginile postate de Poliția Locală a sectorului 2 pe pagina de Facebook se observă cum oamenii stau în fața unui magazin, așezați pe jos, având doar câteva pături. Erau îmbrăcați gros și fiecare purta câte o mască de protecție. Cel care a alertat autoritățile a fost o persoană care a trecut prin Pasajul Obor.
„În urma unei sesizări telefonice, primită la dispecerat, în cursul nopții de 16/17.03.2020, Poliția Locală Sector 2 a preluat din Pasajul Obor și a transportat 15 cetățeni de naționalitate africană, aparținând unei țări din sudul Africii, la unul dintre Centrele de carantină, organizate pe raza Sectorului 1. Poliția Locală participă activ la toate activitățile derulate pe raza Sectorului 2, pe fondul stării de urgență instituită pe teritoriul României, din data de 16.03.2020,” au transmis cei de la Poliția locală.
După ce președintele României Klaus Iohannis a decretat stare de
urgență, Poliția Locală a trecut în subordinea Ministerului de Interne. Decretul privind starea de
urgenţă mai prevede că instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine
publică și securitate națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica
pentru intervenție, prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro