ComenteazăVechile plaje ale nudiștilor sunt colorate acum cu umbreluțe, iar turistul modern de 2 Mai caută cazare la 5 stele.
Localnicii din 2 Mai – Constanța își amintesc satul plin cu turiști nepretențioși, care apreciau lucrurile simple și nu strâmbau din nas la WC-ul din curte. Sunt destui care spun că nici 2 Mai nu mai e ce-a fost, dar nu e foarte clar dacă pentru ei asta-i de bine sau de rău.
Străzi lungi și prăfoase, încinse de zăpușeala unei dimineți care cheamă ploaia de vară. Pe la porți vezi răzleț tufe cu trandafiri care se întrec în nuanțe de roz și roșu. După acești trandafiri este nostalgic Damian Cubanița. Bărbatul își amintește cum, pe vremuri, nu era poartă fără straturi cu flori.
Nostalgiile lui Damian Cubaniță
Ăsta e 2 Mai-ul pe care-l știe el, al oamenilor gospodari, care nu așteaptă primăria să le curețe în bătătură. Satul mai avea însă ceva special.
„Satul 2 Mai a fost sărac. Aici, în 2 Mai, unde era casa bătrânească, venea Dina Cocea, pe strada mare, venea Irinel Liciu, vară de vară făcea plajă aici, pe urmă, la strada mare venea Traian Coșovei, Nina Cassian, care acum e plecată în America, nu știu dacă mai e în viață sau nu. Veneau numai oamenii de cultură, căutau liniște. Au plecat ăia, au venit babilonienii”, spune lipoveanul pensionar.
El trăiește în universul gospodăriei sale, nu se mai aventurează în iureșul de la malul mării, unde crede că s-a construit prea mult și fără logică. A avut o viață zbuciumată. A plecat de acasă de mic să lucreze și, după ce a umblat prin țară să-și câștige o pâine, s-a întors în 2 Mai și a lucrat, până la pensie, pe șantierul naval.
„Pe stradă era curățenie. Ăsta a fost satul 2 Mai, întemeiat de Kogălniceanu, în anii 1800, când nu se numea 2 Mai, ci Două Mai, așa scria și pe tabla aia când vii din oraș. Asta a fost limba română atunci, care au modificat-o ăștia acuma. Era liniște. Trăiau turiști germani, cehi, slovaci, unguri, polonezi. Erau numai trandafiri pe strada principală”, își mai amintește bărbatul.
Tanti Filofteia și amintirile ei pline și goale
Filofteia Niță, vecina sa, se odihnește la umbra groasă a viei din curte.
Femeia spune că n-ar mai primi acum în gazdă turiști, că e multă muncă. Au fost vremuri când curtea sa era plină și nu-și vedea capul de treabă.
„Aici e partea veche a satului, că nu mai caută camere. Știți cum era atuncea, la început? Era șir, așa… Cameră? Cameră? Cameră? Din poartă în poartă, putea să fie oricum ar fi fost, o cameră să fie. Era satul mic, turiști mulți. Veneau așa de mulți că noaptea, aproape nu mai puteau ieși din casă oamenii care erau. Se dezbrăcau în pieile goale, făceau numai nebunii, că nu-i vedea nimeni”, râde cu poftă femeia.
Turiștii anilor 80 nu aveau pretenții, voiau doar apă sărată, soare și un loc unde să pună capul seara.
„De spălat era doar un lavoar în curte, unde puneai apă cu căldarea într-un bazin și așa se spălau, că nu era apă în sat trasă”, mai spune femeia.
Fiica sa, Liliana, e îndrăgostită iremediabil de satul de la malul mării. Și îi este recunoscătoare că i-a dăruit cea mai frumoasă copilărie. În care înota fără frică până la dig, o copilărie cu scoici coapte cu sare pe tablă, care le dădeau energie pentru o zi întreagă de năzdrăvănii. Și evident, erau și turiștii cărora copiii locului le erau ghizi și îi însoțeau la plimbări până în Vama Veche.
„Turiștii nu erau atât de mulți, nu aveau pretențiile pe care le au turiștii de azi, ei veneau strict pentru farmecul locului, știau să se distreze pe plajă, să se organizeze la un foc de tabără, să cânte, să vorbească, aveau subiecte de discutat”, spune Liliana Ivan.
În centrul satului era un singur restaurant. În rest, turiștii se descurcau cum puteau. Era vremea roșiilor cu brânză la pachet, asezonate cu nisipul înălțat de vânt.
„Aveai restaurantul Dobrogean, unde se mânca, într-adevăr, bine și mai erau pensiunile la care erau cazați, unde gazda, gospodina, făcea mâncare la cerere, contra cost îi punea omului dinainte masa de prânz sau de seară”, mai spune Liliana.
După anii 90, lucrurile au început să se schimbe. Primul pas către transformarea micului sat într-o stațiune a fost „taierea” unui drum care a scurtat călătoria de la Mangalia cu mai bine de nouă kilometri. Al doilea a fost boilerul electric, care a înlocuit faimosul butoi care alimenta dușul cu apa încălzită la soare.
Turiștii care căutau, în liniștea nopții, stelele de pe cer, au început să fie înlocuiți de cei care studiau stelele pensiunilor apărute prin curțile localnicilor.
Midiile în sos de vin de pe mesele teraselor au detronat scoicile coapte pe plita încinsă, pe plajă ori prin curțile gazdelor.
Au apărut investitorii. Etajele, piscinele. Din vechiul sat liniștit a început să răsară stațiunea.
Satul 2 Mai face parte din comuna Limanu și a primit acest nume pentru a cinsti ziua de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat Adunarea Legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești pentru a-și promova reformele. O istorie de care bătrânii mai vorbesc, dar puțini mai sunt cei care le savurează poveștile. Că nici focuri de tabără nu mai sunt care să îmbie la ascultare.
Citește și: