Singurul război pe care îl duce fiecare dintre ei este cu vremurile care au alungat de Dumnezeu enoriașii tineri.
Altfel, își respectă sărbătorile fiecăruia și tradițiile și se ajută când au nevoie. Că așa i-a lăsat Cel de Sus, indiferent dacă e Dumnezeu sau Alah, în ținutul de la malul mării.
Soarele arde deja de la ora 8 dimineața. Plaja e deja plină. Seninul se întinde perfect ca un cearșaf bleu pe patul cerului. Turiștii se declară răzbunați la finalul unei săptămâni ploioase. S-au rugat la weekenduri cu soare și le-au primit.
De altfel, 2 Mai este satul în care oamenii se roagă mult, în multe limbi și la Dumnezei cu nume diferite. Fiindcă 2 Mai, satul concediilor tihnite, are două „duminici” pe săptămână și șase confesiuni religioase care își duc traiul în armonie.
De fapt, referindu-te la „armonie”, lași loc unui posibil conflict. Or în 2 Mai, relațiile dintre ortodocși, lipoveni, musulmani, baptiști, penticostali și romano-catolici au fost de normalitate. Sunt oameni care au deschis ochii într-o multiculturalitate care nu i-a făcut să se întrebe de ce vinerea unora e duminica altora, de ce Ramazanul e Crăciunul unora și rugăciunea e la fel de înălțătoarea și în slavonă, și în arabă sau română.
În satul 2 Mai conviețuiesc șase religii diferite: „Duminica e vinerea la turci”
Vineri, zi de început de weekend pentru cei care cred în distracție, este ziua sfântă din săptămână pentru cele 45 de familii de musulmani din satul 2 Mai.
„Duminica e vinerea la turci. Pe 21 august avem Crăciunul, deci după două luni de la Paște, vine Crăciunul la noi”, explică Emurla Saptvet, aflat la taifas în poarta geamiei, cu un vecin.
S-a obișnuit să povestească despre obiceiurile lor din postura de minoritar într-o țară creștină. De altfel, creștinii ortodocși sunt de 20 de ori mai mulți decât musulmani, adică peste patru mii. În 2 Mai sunt și aproape 300 de lipoveni, adică ortodocși de rit vechi, 22 de baptiști, 13 penticostali și 12 romano-catolici.
A învățat turcul obiceiurile și altor religii. „Când avem sacrificarea, o facem în ziua respectivă. Cum ieșim de la geamie, vine popa, citește berbecul, iar pe urmă îl sacrificăm și din el oprim pentru familie un kilogram-două, după numărul de persoane, și restul împărțim, nu oprim niciun gram de carne acasă. La dumneavoastră, când se taie, se mănâncă tot. La noi, se împarte la săraci”, spune și zâmbește larg Emurla Saptvet. Și cam asta a fost singura animozitate pe care am auzit-o cu referire la celelalte religii.
Și, primitor cum e, Emurla Saptvet descuie ușa minaretului pentru a arăta comunitatea de sus.
„De aici se vede tot, Mangalia, Neptun. Dimineața trebuie să fii la ora 5, pe urmă la 12, până la ora 3, apoi la 6, iar ultima la 9. Tinerii nu prea vin, că au serviciu, nu au timp să piardă o oră. Așa, de Paște, Crăciun vin, se adună. Vin și din Mangalia, iar geamia e mare și avem loc. Înainte nu exista stație la geamie, urca obligatoriu omul. Acum s-a modernizat puțin, ca să nu mai obosești. Trebuia să strigi de răsuna peste tot, mai ales noaptea, se auzea clar. Acum, chiar dacă nu ai o voce puternică, vorbești de jos, prin stație și gata”, mai povestește bărbatul.
Enoriași mai puțini cu fiecare an
Din minaret se vede cimitirul musulmanilor, dar și biserica baptistă. La doi pași este și o casă de adunare evanghelistă.
Liliana Ivan, fostă poștăriță în localitate, își amintește cum a nimerit o dată într-o familie numeroasă de evangheliști.
„Am ajuns la ei imediat după masa de prânz. Și ce m-a impresionat a fost cum fiecare copil ajuta la strângerea mesei, avea fiecare rolul lui. Altădată, la un Crăciun, au venit cu colindul la mine. Au cântat atât de frumos și nu au vrut să primească bani, mi-au spus că o fac doar de dragul răspândirii veștii Crăciunului. Sunt oameni foarte buni”, povestește femeia, în turul pe care mi-l face.
Trecem de cimitirul pe rit vechi și apoi mergem la preotul Silvan Ivan. Sub via deasă din curte, batiușca trece prin toată istoria lipovenilor din comunitate. E necăjit că i s-a împuținat „turma” și s-a mai și depărtat de Dumnezeu.
„Știți enoriași care nu încap în alte biserici? Să vină și la noi, că avem loc. Enoriași avem mai puțini, biserica e prea mare pentru noi. Vremurile i-au împuținat, vremurile i-au făcut să creadă că nu au timp. Dar când le vine sorocul, au timp, dar e cam târziu”, spune preotul.
Pe la începutul anilor 1900 au venit aici primii lipoveni, când 2 Mai nici măcar nu era ce este acum. Au găsit aici un lac, în drumul lor spre Cadrilater, și s-au oprit, fiindcă majoritatea erau pescari.
„Prima dată când au venit oamenii, nu aveau biserică și ei erau bisericoși, cu icoane, cu cărți, erau pescari, dar majoritatea știau să citească. Se adunau într-o casă mai mare și făceau rugăciune cum știau ei. După aceea au început, veneau la Năvodari să se cunune, să se boteze. Apoi s-au hotărât să facă și ei. Au cumpărat aici o căsuță din două camere, au făcut și un mic altar în față, au săpat un metru în pământ și au făcut prima bisericuță. Iar cealaltă biserică era ridicată până la geamuri. Apoi a început războiul, oamenii au fost strămutați. Dar apoi, ușor-ușor, a mers treaba”, spune ca un bun povestitor batiușca.
Și ar tot depăna istorii, dar mai bine ne arată biserica. „Haideți, intrați! Iată, aici, semnul pe ușă, noi nu îi dăm afară, dar îi atenționăm să se îmbrace potrivit în biserică”, spune din prag preotul Silvan Ivan.
Pe aceeași stradă cu biserica ortodoxă pe rit vechi este și cea ortodoxă pe rit nou. În sat mai sunt penticostali și romano-catolici, să-i numeri pe degete, dar tot sunt. Și când, în lume, războaiele așa-zis pe motive religioase nu mai au frică de Dumnezeu, 2 Mai, satul cu șase confesiuni, e raiul înțelegerii.
„Dacă vreți să vedeți comunitățile cum se împacă la noi, mergeți dimineața la cherhana și să vedeți mahuna aia cu 12 persoane care trag la rame, să vedeți cine sunt, tătari, ruși-lipoveni, români, țigani, toate națiile. Să vezi cum beau împreună și mănâncă dup-aia când au terminat, nici nu știi care-i lipoveanul, care-i tătarul, care-i românul, care-i țiganul. Se înțeleg foarte bine”, spune batiușca.
„Am fost toți împreună și nu s-a băgat politicul între noi”, mai punctează preotul.
Câteva mii de creștini, musulmani, baptiști, penticostali și evangheliști din 2 Mai caută să-și țină tradiția aproape. Portul lor de sărbătoare, sfințenia slujbelor, credința. Și asta e singura lor luptă cu lumea.