Lunile de iarnă înseamnă pentru ornitologii de la SOR și monitorizarea gâștelor cu gât roșu (Branta ruficollis). Echipele de biologi care au fost pe teren în luna ianuarie pentru recensământ au avut de înfruntat frig, ploaie și vânt. S-au întors însă cu vești bune!
Pentru al doilea an la rând, SOR raportează un nou record la gâștele cu gât roșu care iernează în România: aproape 24.000 de exemplare. Zonele în care au fost numărate cele mai mari concentrații de păsări au fost Bărăgan, Dobrogea litorală și Delta Dunării.
„Datorită suspendării vânătorii și în acest an la speciile migratoare, gâștele au fost extrem de liniștite, fapt ce ne-a facilitat implementarea schemei de monitorizare”, spune managerul proiectului „Life for Safe Flight” din partea SOR, Emil Todorov.
A fost înregistrată și o nouă apariție a gâștei negre (Branta bernicla) în sud-estul țării. Gâștele negre cuibăresc pe insulele și coastele arctice, preferând zonele joase de lângă țărm, din tundră. Se comportă asemenea rațelor, adesea odihnindu-se pe mare, și se hrănesc în ape puțin adânci. De asemenea, pasc pe terenuri inundate sau cu vegetație scundă. În România, această pasăre poate fi observată doar accidental.
Un număr semnificativ de indivizi a fost înregistrat și la gârlița mare (Anser albifrons), peste 400.000. La gâsca de vară (Anser anser) au fost numărați peste 5.000 de indivizi. Ornitologii SOR au observat și cinci gârlițe mici, specie care este pe cale de dispariție, precum și 34 de gâște de semănătură.
Acțiunea de monitorizare face parte din proiectul „Life for Safe Flight” în care sunt implicate organizații din toate țările aflate pe ruta de migrație a gâștelor cu gâtul roșu – Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro