Sute de mașini, în care erau români și străini au ajuns în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 2.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, informează Poliția de Frontieră. 

Polițiștii de frontieră au verificat fiecare
persoană și fiecare mijloc de transport. După care oamenii au fost preluați de
cei de la Direcția Publică de Sănătate pentru a complete declarația pe proprie
răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

”În urma demersurilor efectuate de autoritățile române, în
cursul acestei nopți și în această dimineață, Poliția de Frontieră a efectuat
formalitățile de intrare în ţară pentru aproximativ 3.000 de cetățeni români și
străini şi aproximativ 800 de autovehicule, sosite în Punctul de Trecere a
Frontierei Nădlac II. După încheierea formalităților și stabilirea măsurile
dispuse de către personalul medical aflat în punctul de trecere a frontierei,
mijloacele de transport au fost preluate de către echipaje de poliţie şi
jandarmerie pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantină sau
pentru autoizolare.”

Pentru această activitate Poliția de Frontieră și-a triplat
angajații implicați în controlul de frontieră, astfel încât să fie evitată agomerația.

”De
asemenea, în sprijinul activităților de combatere a efectelor, la nivel
național, au fost instalate 225 de corturi destinate triajului medical,
fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv
asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină,” se mai
arată în comunicatul transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, în sprijinul activităților de
combatere a efectelor, la nivel național, au fost instalate 225 de corturi
destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a
frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor
de carantină.

 
 

Urmărește-ne pe Google News