ComenteazăUn tuns bărbați 4 lei, un ras, 6 lei, un tuns femei, 6 sau 8 lei, vopsit, 15 lei, manichiura, 10 lei, pedichiura, 14 lei. Bacșișul e interzis. Salonul micuț și curat ca un pahar nu e niciodată gol.
Nicolae Gavrilă, frizerul, lucrează aici de patru ani și jumătate. E frizer din anii 70, cu peste 40 de ani de experiență. „Clienții sunt stabili, vin des. Mai sunt și unii care au pretenții, cer frizuri speciale, dar cei mai mulți se tund simplu”, spune Nicolae, manevrând mașina de ras pe ceafa unui client.
Raluca a lucrat și la saloane particulare, s-a angajat aici acum patru ani. Se ocupă de clientele pensionare. „E un pic diferit, pentru că vin doar persoane în vârstă. Dar dacă îți place ce faci… Cele mai multe vor tunsori scurte și foarte scurte. Și tunsoarea bob este solicitată”.
În timp ce Raluca le piaptănă, întinde vopseaua cu pensula sau le prinde părul în clame, clientele îi povestesc din viața lor de altădată sau din cea de acum. „Cel mai mult m-a impresionat când o clientă mi-a povestit cum copilul ei de doi ani a fost călcat de mașină în fața ei. Povestea într-un fel… M-a șocat”.
Amintirile unui contabil la Jilava
În bătaia foehnului, stă o doamnă de 67 de ani, Liliana, care a cerut „doar scurtat un pic”. „Sunt de mulți ani membră a Omenia. Dar azi e prima dată când vin la coafor. Pentru noi, pensionarii, e mare lucru. Încercăm să trăim și noi, cu toate că statul ăsta nu vrea să ne mai țină”. Pe vremea când lucra, Liliana mergea des la salon. „Cândva, în tinerețe, aveam niște coafuri foarte frumoase. Am avut un păr frumos, ondulat, îl lăsam și lung. Acum nu se mai poate. Așa e viața, ne schimbă pe toți”.
Liliana a lucrat ca proiectant, la planșetă, apoi, pentru că soțul ei, tehnician dentar, a fost mutat de la Spitalul Militar la Penitenciarul Jilava, l-a urmat acolo. S-a angajat la contabilitate la Jilava, apoi la Rahova, unde erau VIP-urile. „De la Rahova am ieșit la pensie. Era foarte mult stres acolo, e foarte greu să supraviețuiești între acele persoane. Par cu toții foarte cinstiți, dar de fapt..”.
Liliana spune că are o pensie „puțin mai bunicică”. Dar… „Am un fiu bolnav de inimă, care a avut nevoie de o valvă și două bypass-uri. Apoi am doi nepoței pe care i-am făcut mari. Și nu îmi ajung banii, că trebuie să-i ajut pe ei”. Din meseria de mamă nu ieși la pensie niciodată. Când Raluca îi scoate pelerina și îi scutură firele de păr de pe gât, Liliana adaugă: „Și soțul meu are ciroză…”. Ochii i se umplu de lacrimi.
Conversații cu Dumnezeu și frizerul
Pe scaunul celălalt, Nicolae are un client nou. Ioan are 61 de ani și se pregătește pentru o înfățișare la tribunal. Are un proces pentru un teren din Popești-Leordeni. Se luptă cu primăria. E pensionat pe caz de boală. Suferă de inimă. „Am înviat de patru ori. Am fost declarat mort și am înviat. Și de fiecare dată, l-am întâlnit pe Domnul Nostru Iisus, care mi-a arătat vremurile. Pe spate ia-l mai pierdut, da?”. Clar, nu e o frizerie ca oricare. Nu întâlnești intimi ai lui Dumnezeu la tot pasul.
Ioan a crescut la Casa de copii nr. 3. Acolo a făcut prima criză cardiacă, la 9 ani, când era în tabără. A fost împachetat în cearșaf și dus la morgă. „Au venit neamurile mele, să mă plângă. Da, atât, e bine așa”. Și-a revenit. Acum e căsătorit, are o fată. N-a mai fost la frizer de mulți, mulți ani, îl tundea soția și, o dată, l-a tuns fiica: „Dar a intrat prea mult prin unele locuri și m-a dat cu carioca, să nu se vadă”.
Inevitabil, pe un om care a văzut viitorul trebuie să îl întrebi ce se va întâmpla cu România. „Va veni un foc mare din cer, dar nu cu bombe…”. Viziunea se întrerupe. Ioan își amintește de tornada anunțată de Primăria București. De atunci nu se mai uită la televizor, că „au mințit. A venit doar vântul, nu și apa… Și după ureche, tot pierdut…”.
Foarfecele lui Niculae toacă mărunt, în timp ce Ioan explică de ce are nevoie de un teren: să ridice o biserică și să predice Evanghelia. Până una, alta, a împărțit pliante înaintea Referendumului pentru familie, și a fost scuipat, nu înțelege de ce. Dă vina pe o problemă de comunicare a organizatorilor.
Așadar, vine Apocalipsa. Nu se știe când. Important e să avem grijă să ne prindă rași, tunși și frezați.