Două persoane din Constanța au murit, vineri, după ce două mașini s-au făcut praf, iar un adolescent de 15 ani este în stare gravă. Polițiștii au deschis o anchetă, potrivit ziarului Ziua de Constanța.
Accidentul teribil a avut loc vineri în jurul orei 17:45, pe DN 3, la ieșirea din Ciocârlia, județul Constanța.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-o mașină care circula regulamentar. În urma impactului extrem de violent, o persoană a murit pe loc. Cei care au văzut întreaga scenă au sunat imediat la 112.
La fața locului au ajuns o autospecială de descarcerare, autospeciala de stingere cu modul de prim ajutor și un echipaj SMURD B2.
“Din păcate, în ciuda eforturilor susținute depuse de medici si cea de-a doua persoană a fost declarată decedată”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea, potrivit ziarului Ziua de Constanța.
O a treia victimă, un adolescent de 15 ani, este în stare gravă. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție care încearcă să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul.