După ce imaginile cu momentul atacului de miercuri seara au devenit virale, Marcel Vela, ministrul de interne, a transmis că „s-a dispus trimiterea, de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate”, se arată în comunicatul MAI.
În situația în care faptele sesizate se vor confirma, vinovații vor fi aspru sancționați.
„Neprofesionalismul, lipsa de implicare, pasivitatea în situații de acest gen sunt incompatibile cu statutul de cadru al Ministerului Afacerilor Interne, structură în care am promovat integritatea, meritocrația și profesionalismul”, transmite ministrul Ion Marcel Vela.
Atacul a avut loc miercuri seară, în comuna Mălini, judeţul Suceava, după ce activistul de mediu Daniel Bodnar a pornit în urmărirea unui transport de buşteni. Nu este prima dată când activistul este atacat de hoții de lemne, potrivit Adevărul.
Activistul avea suspiciuni că remorca era supraîncărcată, însă până să vină poliţiştii la faţa locului, camionul a ajuns în curtea unei firme. Bărbatul a așteptat la poartă, unde la un moment dat 5 angajaţi ai firmei au început să arunce cu pietre în maşina sa. Angajații i-au spart geamul mașinii, iar activistul de mediu a fost rănit.
Întregul moment a fost transmis live pe Facebook.
„Sunaţi la 112, să vină Poliţia, sunt în Mălini, la gater. Sunaţi şi voi la 112, vă rog. Au spart geamul de la maşină. Ai de mine! Sun şi eu la 112. De câte ori am cerut ajutor şi la Bucureşti? Sunaţi voi la 112. Ăştia sunt ultimii criminali. Asta este Poliţia Română. Când suni, degeaba. Oameni buni, mie nu-mi este frică de ei, dar vă spun sincer nu mai pot. Sunt tot spart, şi parbriz şi tot. Nenorociţii ce sunt (…) Nu sunt lacrimi de frică sunt lacrimi de furie. Eu i-aş pedepsi, dar autorităţile m-ar nenoroci tot pe mine. (…) Nu este nevoie să curgă sânge dacă autorităţile ar face ceva mai mult. Am fost ferm convins că putem colabora, dar nu se mai poate. Autorităţi, treziţi-vă!”, a spus Daniel Bondar în timpul filmării.
Imediat după atac activistul de mediu a plecat la Spitalul Județean din Suceava pentru îngrijiri medicale.
„Sunt bine! Mulţumesc lui Dumnezeu că pot să văd, chiar dacă ochii mei au fost plini de cioburi de sticlă. Este o minune faptul că pot să mai văd! Am aşteptat până acum la Spitalul Judeţean de Urgenţe la Suceava, dar încă nu am reuşit să fiu văzut de vreun medic. Am decis să plec spre Cluj împreună cu Dani, pentru a beneficia de investigaţiile medicale necesare!”, a scris Daniel pe contul său de Facebook.
Activistul de mediu a mai fost atacat și în trecut de hoții de lemne. În urmă cu câteva săptămâni, maşina i-a fost vandalizată în curtea casei, iar la un moment dat, o maşină a încercat să-l scoată de pe şosea. Poliţiştii au încadrat incidentul la accident rutier.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro