Un video postat de actorul Istvan Teglas îl arată pe acesta fugind pe o stradă din apropierea clădirii Guvernului. În cele aproape 40 de secunde se aud protestatarii huiduind, dar şi pocniturile grenadelor lacrimogene. „Astea sunt altceva, astea sunt fumigene”, se aude o voce.
Imediat, în imagine apare un alt actor, Marius Manole, care fuge de asemenea, cu tricoul tras peste nas, în încercarea de a se proteja de efectele gazelor aruncate de Jandarmerie. „Aoleu, nu se poate!„, spune actorul, sufocându-se şi tuşind vizibil afectat.
Actriţa Diana Dumbravă, care s-a implicat recent în campania de strângere de semnături „Fără Penali”, a postat pe pagina personală de Facebook imediat după protest: „Jandarmeria a făcut un abuz mizerabil astăzi faţă de noi, cetăţenii care am protestat paşnic. Să arunci cu gaze lacrimogene, rafale după rafale fără motiv, să ne alergi pe străzi la comanda dată de un partid şi să nu te gândeşti că suntem oameni ca şi voi, cu aceleaşi probleme, vieţi, e o ruşine! Înseamnă că şi ţie, Jandarmeria română, ţi-e la fel de frică ca şi dictatorilor de la putere de noi, cetăţenii. Această seară va rămâne în istorie ca o mineriadă a Jandarmeriei! Asta nu se va uita!”, a transmis actriţa.
Şi Oana Pellea a postat un mesaj pe pagina sa: „Jandarmii trebuiau să apere NU clădirea guvernului şi guvernul… ci pe cei paşnici ce participă la demonstraţie de grupurile de instigatori! Ce văd eu… e altceva! Cu totul altceva! Văd o armată compactă faţă în faţă cu o mulţime ! Jandarmeria tot de noi e plătită… gazul ce îl luăm în ochi tot de noi e plătit!!!”, a scris fiica lui Amza Pellea.
Actriţa Anca Sigartău a postat, de asemenea, un mesaj similar: „Am fost în piață. Sunt un om care a protestat pașnic împotriva mediocrității! Am primit gaze lacrimogene fără să fi făcut nimic! Am stat mult să mă gândesc dacă să pun sau nu acest mesaj, dar simt nevoia să mă dezic de orice formă de huliganism (și de-o parte și de alta) și să continui să sper într-o Românie a bunului simţ, a libertății de expresie și a dialogului…”, a declarat aceasta.
Protestele din 10 august au degenerat în urma unor altercaţii dintre forţele de ordine şi persoane aflate în mulţimea care protestata în faţa Guvernului. Mai bine de 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi 9 jandarmi au avut nevoie de asemenea de sprijinul celor de la SMURD.