Mihai Călin și Marius Manole au povestit în fața publicului, imediat după finalul spectacolelor „Orchestra Titanic” și „Viforul” despre situația dramatică a celor care au fost trimiși în șomaj în urma tăierilor de bugete anunțate de Guvernul României și de Primăria Capitalei.

„Ne aflăm într-o situație foarte grea și care riscă să devină foarte dramatică. Probabil din cauza unor tăieri de buget în Cultură, situația a devenit foarte grea și colegii noștri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Național, care sunt angajați colaboratori printr-o firmă externă sunt dați afară. Noi nu putem să facem spectacole fără tehnicieni. Ei nu pot să facă spectacole fără noi. Dacă situația rămâne așa, din septembrie nu vor mai exista”, a declarat actorul Mihai Călin, în aplauzele publicului.

La Sala Atelier, Marius Manole le-a explicat spectatorilor de ce alături de colegii săi a jucat cu banderolă pe braț. „E forma noastră de protest față de ce se întâmplă în momentul acesta în cultura și în țara noastră, dar în special în cultură. După cum știți, au tăiat foarte mulți bani de la teatre și de peste tot unde se face artă, probabil că ăsta este și un scop ascuns. (…) Rugăm pe această cale, dacă ne aude cineva de la Minsterul Culturii și toți cei implicați care pot ajuta acești oameni, să deblocheze acele posturi, pentru că sunt posturi care există și dacă s-ar debloca acești oameni ar putea fi angajați. Altfel, Teatrul Național este blocat. Fără acești oameni nu mai funcționează nicio sală, multe spectacole nu vor mai putea avea loc, pentru că au fost dați afară oameni care se ocupă de videoproiecții, de sunet, de lumini”, a spus Marius Manole în fața unei săli arhipline.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Nu mai puțin de 54 de persoane au fost anunțate că de luni, 1 iulie, nu mai fac parte din colectivul TNB. La ARCUB deja au fost trimiși acasă 31 de angajați. Și la Teatrul Dramaturgilor Români au avut loc mai multe destituiri, din toate departamentele.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI