Incidentul a avut loc zilele trecute în Zalău, județul Sălaj. În imaginile surprinse de unul dintre băieții prezenți la bătaie se poate observa cum adolescent de 16 ani este umilită de grupul de fete. Victima este trasă de păr, jignită și bătută de agresoare. În filmulețul de 5 minute se vede că adolescent nu are nicio scăpare, deși mai sunt trei băieți, aceștia țin cu agresoarele. Imaginile au ajuns și pe internet, iar poliția s-a autosesizat, potrivit sportulsalajean.
“La data de 30 aprilie, în urma apariţiei unor informaţii pe o reţea de socializare în care sunt prezentate acte de violenţă între un grup de adolescenţi, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi în scurt timp au identificat victima, în persoana unei adolescente de 16 ani. De asemenea, au fost identificate şi persoanele bănuite de comiterea faptei, fiind vorba de patru adolescente, din municipiul Zalău. Alături de acestea au mai fost şi trei băieţi, toţi din municipiul Zalău”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Sălaj
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu, urmând a fi stabilit şi mobilul infracţiunii.
Mai mult, pentru nerespectarea Ordonanţei Militare, faţă de persoanele implicate, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 14.000 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro