Vrem să dăm comenzi în română

„Suntem inspirați de clienții care au crezut în noi și care au cumpărat produsele Allview să demonstrăm că am evoluat și că putem concura pe un nou segment de piață, într-o altă ligă. Am investit mult know-how și resurse în noul X4 Soul Infinity și în crearea asistentului vocal.

În urma mai multor studii am identificat faptul că românii își doresc un asistent vocal cu care pot interacționa în limba noastră și cred că am reușit să venim cu un produs puternic, cu impact real pentru piața locală”, a explicat Lucian Peticilă, fondatorul Allview, într-un comunicat.

Pentru început vor fi disponibile doar funcțiile utile

Allview a integrat pentru început cele mai utile funcții, care sunt necesare atunci când utilizatorul se află în mașină sau dorește să rezolve rapid o situație fără a tasta. Ulterior, acesta va fi dezvoltat, urmând a fi lansat chiar și în alte limbi, pe piețele internaționale.

Pe ce telefoane va fi prezent

Versiunea Beta (aflată încă în lucru – n.r.) a asistentului vocal va fi disponibilă pe două terminale din aceeași gamă, respectiv X4 Soul Infinity cu noua generație de ecran de 5,7” și X4 Soul Infinity Plus, cu ecran de 6”.

Allview a fost selectată recent într-un top de companii care ”pot inspira Europa”, realizat de către Bursa de la Londra. Brandul Allview este deținut de către compania Visual Fan. Aceasta a fost înființată în anul 2002 și are sediul central la Brașov. Compania este condusă de către Lucian Peticilă.

Produsele sale se găsesc acum la vânzare în 20 de state europene, între care și Polonia sau Spania.


Inteligența artificială, domeniu de frontieră

Inteligența artificială este un domeniu de frontieră. Apple a introdus asistentul digital Siri încă din 2011, dar între timp rivalele Amazon, Microsoft și Google au lansat rapid softuri de același gen. Amazon a lansat Alexa, Microsoft o are pe Cortana, iar Google Assistant este răspunsul gigantului online.

Pe lângă smartphone-uri și tablete, acești asistenți virtuali au ajuns acum și pe laptopuri, Siri fiind disponibilă pe MacBook-urile Apple, iar Cortana pe calculatoarele cu Windows. De asemenea, aceștia apar și pe noi categorii de gadgeturi, precum boxele inteligente, care sunt practic centrele digitale ale locuințelor inteligente. Amazon a lansat inițial boxele Echo și Echo Dot cu Alexa, a urmat Google Home, iar în acest an Apple a prezentat HomePod, care va fi disponibilă din decembrie.

De asemenea, asistenții digitali au ajuns și pe electrocasnice, precum Alexa – prezentă pe frigiderele LG cu sistem de operare webOS. Concomitent, Samsung vrea să integreze asistentul virtual Bixby pe gama sa de electrocasnice.

Avertimentele lui Elon Musk

Pe de altă parte, inteligența artificială nu se rezumă doar la asistenți digitali. Elon Musk, directorul general al Tesla, a cerut de curând la Organizația Națiunilor Unite (ONU) interzicerea ”roboților ucigași”, adică a armelor autonome care decid singure când să tragă sau nu.

De altfel, Musk a spus că inteligența artificială este un pericol mai mare pentru omenire decât Coreea de Nord, în vreme ce președintele rus Vladimir Putin a declarat că țara care va perfecta inteligența artificială ”va stăpâni lumea”.


EXCLUSIV/ Ce spune primarul din Ciurea despre preotul care l-a creștinat pe bebelușul mort la 20 de minute de la botez

 
 

Urmărește-ne pe Google News