La o zi după ce Pasajul Basarab a fost deschis circulaţiei, l-am testat şi noi. Am vrut să vedem cât timp şi câţi kilometri scutim dacă venim dinspre cartierele Drumul Taberei sau Militari şi ajungem la Piaţa Victoriei. Aşa că ieri am urcat cu maşina pe breteaua de pe şos. Grozăveşti şi în fix două minute, cu o viteză de 50 km/oră, eram la capătul pasajului, pe şos. Nicolae Titulescu. Apoi, am făcut acelaşi traseu, cu aceeaşi viteză, dar pe drumul vechi pe care se circula şi până ca podul să fie dat în folosinţă. Am luat-o de pe şos Grozăveşti pe şos. Orhideelor, apoi pe bd. Dinicu Golescu, am trecut de Gara de Nord, am luat-o pe Calea Griviţei şi am ajuns, într- un final, în acelaşi loc: bd. Nicolae Titulescu. Dar asta după un ocol de 3,5 kilometri şi 21 de minute, în condiţiile în care au început concediile şi străzile sunt mult mai libere.

28 de camere pe pod


28 de camere de supraveghere video monitorizează circulaţia pe Pasajul Basarab. Potrivit lui Răzvan Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, podul e supravegheat 24 de ore din 24, iar echipaje de la Circulaţie, Ordine Publică şi Intervenţii sunt gata să acţioneze în orice moment.

 
 

Urmărește-ne pe Google News