Un profesor de chimie de la Liceul „Alexandru Ghica” din Alexandria este acuzat că a jignit o elevă, în timpul orelor online. Directorul unității de învățământ a anunțat că va fi deschisă o anchetă, dar că până acum nu au fost plângeri la adresa profesorului, relatează News.ro.
Pe înregistrarea postată pe rețelele de socializare se aude cum profesorul jignit eleva în timpul orelor de chimie.
„Tu eşti avocatul clasei a X-a D? Păi atunci, ce dracului trăncăni, idioato?”, spune profesorul.
Când eleva îl roagă să nu o mai jignească, profesorul îi răspunde: „Te rog frumos să nu mai vorbeşti, nu te-am întrebat!”.
Profesorul are o vechime de 38 de ani în învățământ, iar de 15 ani lucrează la Liceul Alexandru Ghica, din Alexandria.
Directorul Liceului Teoretic Alexandru Ghica, din Alexandria, Silviu Păun, a declarat pentru News.ro că nu are cunoştinţă despre incident şi nici nu a primit vreo sesizare cu privire la comportamentul cadrului didactic.
„Nu am avut niciodată nicio plângere că ar jigni, care ar vorbi vulgar cu copiii. Este un profesor care îşi ţine orele conştiincios, nu au fost reclamaţii cu privire la dânsul”, a declarat Silviu Păun.
De asemenea, directorul a mai spus că la nivelul unității de învățământ va fi deschisă o anchetă care va stabili ce s-a întâmplat în acest caz.
Profesorul a obţinut 87,5 puncte la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit de anul acesta, cel mai mare punctaj fiind 142,5.