Incendiu a izbucnit luni în jurul orei 14.00, când un bărbat care trecea pe lângă Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, din satul Râşca, comuna Drăgăneşti, a observat că iese fum din turlă. Săteanul a sunat imediat la 112.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu trei autospeciale pentru stingere, o autospecială pentru lucru la înălțime și o ambulanță SMURD. În sprijin s-au deplasat: o autospecială pentru stingere și o autospecială pentru lucru la înălțime de la Detașamentul Piatra-Neamț și o autospecială pentru stingere de la Detașamentul Roman, a informat ulterior ISU Neamț.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul după mai mult de două ore, evitându-se propagarea la casa praznicală și camera centralei. Potrivit ISU Neamț, focul deschis în spații închise (lumânare/candelă) a fost cauza probabilă a producerii incendiului.
În urma incendiului a ars biserica din lemn cu suprafața de aproximativ 150 mp și bunuri materiale aflate în interiorul acesteia.
Pompierii au evacuat din interiorul bisericii o serie de obiecte de cult.