După ce a reuşit să strângă 450.000 de semnături din partea celor care nu mai vor condamnaţi penal în funcţii publice, USR a plecat la drum, cu caravana, în judeţele ai căror locuitori nu s-au lăsat atât de uşor convinşi să semneze. Iar Prahova este unul dintre ele.

Iniţiatorii au nevoie de cel puţn jumătate de million de semnături, însă trebuie în acelaşi timp să aibă cel puțin 20.000 de semnături din cel puţin 21 de judeţe pentru a depune proiectul. Cum sunt încă multe judeţe care nu au atins pragul de 20.000 de susţinători, USR a pornit la drum.

Miercuri, caravana condusă de preşedintele Uniunii, Dan Barna, a ajuns în Prahova, judeţ cu peste 800.000 de oameni, dintre care doar 12.000 au semnat pentru “Fără penali”.

„Practic, ne apropiem foarte mult de plafonul de 500.000, dar dincolo de asta este acea limită de a avea 21 de judeţe cu 20.000 de semnături. Judeţul Prahova este unul din cele 21 în care noi suntem convinşi că putem avea 20.000 de semnături, pentru că acesta este un  judeţ care trebuie, cred eu, să transmită acest mesaj Parlamentului, că nu trebuie să avem persoane condamnate penal definitiv în funcţii publice”, a afirmat Dan Barna.

Liderul USR a spus că are „mare încredere” în prahoveni, pentru că aceştia ştiu că iniţiativa reprezintă o „miză mare” pentru toţi.

Citește și: Marian Godină a ”desființat” un coleg de la Rutieră după scandalul plăcuțelor: ”Românii nu mai plătesc taxe pentru slugi”

 
 

Urmărește-ne pe Google News