Împătimiţi ai sportului, Carmen Brumă şi Mircea Badea merg împreună la sală pentru a se menţine în formă. Pe lângă exerciţiile solicitante pe care le realizează, cei doi au timp să se şi distreze, îmbinând astfel utilul cu plăcutul. Dovada? Într-una dintre cele mai recente vizite la sala de fitness, Mircea Badea i-a cerut iubitei sale să-i dea un cap în gură.

„Hai mă, iubire, îmi dai cu capul în gură?”, i-a spus prezentatorul emisiunii „În gura presei” iubitei sale, care a reuşit cu greu să-i îndeplinească acestuia dorinţa. Amuzat de întâmplare, Badea a postat înregistarea în care este „agresat” de iubita lui pe blogul personal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News