Scena de lemn stă să se ruptă. Scârțâie din încheieturi când vreo zece urși sar în sus, se tăvălesc, se tânguie și se rotesc. Sunt oamenii satului îmbrăcați în costume de urs, animal atât de respectat în tradiția românească. Ursului i s-au atribuit merite de vindecător și chiar era folosit pe post de fizioterapeut în vechime. Ologii erau duși să fie călcați în picioare de puternicul animal ca să li se îndrepte oasele.
Din toate credințele legate de acest animal puternic, în cultura românească a rămas un joc ritualic care adună în fiecare an sute de curioși. „Oameni buni, vreau să vă rog ceva, tradițiile se pierd. Vă rog să-i primiți cu cetele, să-I primiți chiar dacă le dați puțin. Și eu am jucat pe trei lei când eram mic și nu mi-a fost rușine. Primiți-i, că altfel se pierd tradițiile”, spune Ion Albu, meșter popular care se chinuie să adune an de an o ceată de oameni care să știe să joace frumos ursul, capra sau irozii.
Ion Albu, meșterul care ține viu dansul ursului
Dansul ursului este cel mai spectaculos, mai ales că cei care duc tradiția mai departe sunt oameni care își pun în spate pieile de urs de zeci de ani. Cei mai mulți sunt oameni trecuți de 50 de ani și vor să dea un exemplu. Să vină și tinerii alături de ei.
Publicul e încântat. Fanfara întoarce oamenii din drum, turiștii stau cu telefoanele ridicate, copiii vor poze cu mascații. E Ajun de An Nou în Timișești, Neamț.
Ion Albu este un meșter popular care face măști specifice pentru zona Moldovei. El știe cel mai bine ce semnifică dansul ursului și cât de importantă e păstrarea lui. Poartă un suman de oaie și costum popular pe dedesubtul lui, tricolor la căciula de astrahan. Și acum dirijează membrii fanfarei și arnăuții: „Tu te duci cu el, tu cu el!” Ai nevoie de energie ca să poți două zile la rând, fără odihnă, să ții unită o echipă de mascați. Asta după o perioadă lungă de pregătiri. Oamenii i-au aplaudat, unii le-au dat un ban și apoi s-au împrăștiat.
Urșii pleacă și ei. Urmează o noapte grea. Trebuie să alunge spiritele rele, așa spune legenda.
Omul timpuriu se identifică, din perioada în care era vânător-culegător, cu ursul. Îl venerau pentru puterea lui. Șamanii credeau că ursul este un totem puternic, gherele și colții sunt încă folosiți ca amulete, decorații sau talismane, tocmai pentru a putea să își transfere puțin din puterea acestui animal.
Dansul ursului este un ceremonial legat simbolic de întoarcerea morților. În timpul jocului, ursul moare și apoi învie, semn că s-a înnoit și anul.
Citește și: Cum să îți faci planuri pentru 2018. Doar 8% reușesc ce și-au propus