Scopul demersului a fost acela de a vedea cu ce ochi privesc românii de dinainte de ’89 și de după Revoluție experiența primului loc de muncă.
Discuția despre muncă și măsura în care ne aduce bunăstare este cu atât mai relevantă în condițiile în care datele Eurostat sunt îngrijorătoare. Suntem pe primul loc în UE la procentul de cetățeni care, deși sunt angajați, trăiesc în risc de sărăcie (18%).
Problema este chiar mai gravă în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani care lucrează – peste 28% din aceștia se află în risc de sărăcie.
În demersul nostru am observat diferențe semnificative. În primul rând, oamenii care au avut primul loc de muncă în perioada comunistă susțin că erau mai bine plătiți spre deosebire de cei care s-au angajat după revoluție.
Dacă primele joburi pentru cei mai vârstnici erau în domeniul pentru care se pregătiseră, în fabrici și alte instituții ale statului, pentru o parte din tinerii de azi primul job a însemnat 600 de lei sau 5 lei pe oră la împărțit pliante.
Facem o mică paranteză pentru a sublinia că nu încercăm să idealizăm un regim sau altul, ci doar să expunem părerile oamenilor care au vorbit despre experiența primului loc de muncă.
Tot cei trecuți de a doua tinerețe ne-au spus că uneori lucrau peste program și munca era asiduă, însă toate orele suplimentare erau plătite. Lucru care nu se aplică întotdeauna astăzi.
De exemplu, Cristian (33 de ani) susține că de cele mai multe ori nu i s-au plătit orele suplimentare. Acesta a fost și motivul pentru care a schimbat mai multe joburi.
Cercetările sociologice ne arată că motivul central al celor care consideră ca era mai bine înainte de 1989 este siguranța locului de muncă și a zilei de mâine, ne-a explicat Victoria Stoiciu, coordonatoare de programe la Friedrich-Ebert-Stiftung România.
„Sunt mai multe explicații pentru acest lucru, chiar dacă orice comparație bazată pe date este destul de riscantă. În primul rând, să nu uităm că imediat după 1990 puterea de cumpărare a românilor a scazut dramatic și nu a fost recuperată decat în 2007, ceea ce înseamnă că timp de aproape 20 de ani de la revoluție salariile românilor aveau o putere de cumpărare inferioară celei de dinainte.“
Totodată, Victoria Stoiciu atrage atenția că salariile mici în rândul tinerilor au dus la o supraaglomerare a românilor, practic, în cutii de chibrituri.
„Azi, primul loc de muncă este de regulă relativ prost plătit, din cauza lipsei de experiență, este adesea nesigur, iar uneori chiar la negru. Până prin 2012, salariile medii în marile orașe erau la egalitate cu chiriile, de exemplu. Faptul că avem cea mai mare rată de supraaglomerare a locuințelor din UE – adică cel mai mare număr de oameni locuind pe metru patrat – este consecința imposibilității tinerelor generații de a-și construi o viață independentă, de a plăti rata sau chiria unei locuințe.“
„Toate astea nu înseamnă că trebuie să revenim la ceea ce a fost înainte de 1989, ci că trebuie să construim un stat social: locuri de muncă sigure, salarii decente, politici de locuire“, conchide Victoria Stoiciu.
Citește și: