Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile românilor, din cauza restricțiilor mulți și-au anulat vacanțele în străinătate și au rămas în țară. Cei mai mulți au optat pentru un concediu la malul mării, iar toate unitățile hoteliere sunt pline. Pe plajă nu ai loc să arunci un ac.
Toate șezlongurile sunt ocupate, iar oamenii se înghesuie și pe nisip. Nici în apă situația nu stă diferit.
Stațiunea Eforie Nord era, sâmbătă dimineață, supreaglomerată, iar turiștii stăteau unii lângă ceilalți pe plajă și în apă – nici urmă de distanțare ori altă măsură de prevenție.
În acest weekend pe litoral se află official peste 150.000 de oameni, potrivit Digi24. Reprezentanți din industria turismului spun însă că, de fapt, numărul celor prezenți pe Litoral ar fi dublu faţă de cel raportat de unităţile hoteliere. Sunt mulţi cei care se cazează la rude, prieteni și particulari.
Pe lângă noul coronavirus, vremea caniculară și marea agitată sunt pericolele de luat în seamă, avertizează salvamarii, care au arborat ieri steagul roșu ce interzice scăldatul pe majoritatea plajelor.
Amenzi mari în Vama Veche
Un beach-bar din Vama Veche a fost amendat de poliţişti cu suma de 10.000 de lei pentru că în zona respectivă era aglomeraţie şi nu era respectată distanţarea fizică.
”Cu ocazia controalelor au fost verificate 192 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 28 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 4 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, patru pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 11 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au fost identificate şi sancţionate trei societăţi comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, cu amendă în valoare totală de 19.000 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro