Cornelia Malac-Cismaș s-a încurcat de câteva ori într-o conferință de presă în care încerca să explice cazul unei femei depistate pozitiv cu coronavirus.
Prima dată, directorul DSP Timiș s-a oprit, a făcut o pauză și a cerut un pahar de apă. După o altă pauză, Cornelia Malac a explicat că o deranjează luminile camerelor de filmat. A treia oară, Malac s-a oprit și a explicat că este obosită.
Imaginile au fost filmate de Pro TV:
Cine este Cornelia Malac-Cismaș
Cornelia Malac-Cismaș este reprezentanta Ministerului Sănătății în județul cu cele mai multe cazuri de coronavirus și ar trebui să implementeze măsurile pentru gestionarea problemei, potrivit g4media.ro.
Cornelia Malac-Cismaș a fost numită șefa DSP Timiș în septembrie 2018, când ministru al Sănătății era Sorina Pintea. Ea a fost numită șef interimar al instituției, fără să dea vreun concurs. Cornelia Malac a mai deținut cu titlu de interimat această funcție în perioada 2015-2017, potrivit DeBanat.ro, preluat de g4media.ro.
Înainte de-a ajunge, în 2015, șefa DSP Timiș, Cornelia Malac a deținut funcția de director economic.
Ea este soția lui Romeo Malac, membru PSD și președintele Asociației Județene de Fotbal din Timiș. De asemenea, este cumnata lui Victor Malac, primar PSD în comuna Dumbrăvița, potrivit Sursa de Vest.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro