ComenteazăNe rămân în minte întâi învățătorii și profesorii severi, dar doar pentru că au băgat frica în noi, nu dintr-un respect peste măsură. Dar imaginea strălucitoare a celui care a fost cel mai bun profesor nu are concurență. Ne amintim cum se îmbrăcau, cum gesticulau, ce ticuri aveau, cât de buni erau cu noi. Și câte ne-au învățat. Profesorii dragi ne rămân în suflet. Iar cei care au avut condei, le-au dedicat și scrieri pe măsură. Domnul Trandafir, adică institutorul Mihai Busuioc, din Pașcani, a fost dascălul lui Mihail Sadoveanu. Într-o vreme cu lipsuri, cum este și acum, învățătorul avea răbdare cu fiecare dintre copii, le citea frumos și le povestea istoria cât să o priceapă.
Din legenda unui dascăl a rămas frumoasa scriere „Domnul Trandafir” și un mormânt. Unul după care am orbecăit câteva minute. Ne-au scos din beznă angajații cimitirului, care s-au învârtit și ei printre cruci, dar cu ceva mai mult folos.
”- Uăi, nu-i aceala? Dar unde Dumnezeu Sfântul? Că era aici în locul ăsta, dar nu mai știu unde…
– Mihai Busuioc! Da! Tot pe-aici tre să fie! Dacă ți-am spus, acela trebuie să fie, sigur!
– L-am găsit! L-am găsit! Mihai Busuioc! Aicea!”
Se înfioară cimitirul de un strigăt triumfal. I-am găsit mormântul lui Mihai Busuioc, la câteva cruci distanță de mormântul părinților lui Mihail Sadoveanu.
La mormântul Domnului Trandafir mai vin elevii și profesorii
„I-am văzut mormântul. O cruce de stejar, înnegrită de ploi: deasupra, un brad, care fâşâie la cea mai uşoară suflare de vânt. Flori sălbatice pe pământul negru. Pe cruce, o tăbliţă: „Aici odihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir…” şi celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.” Așa scria Mihail Sadoveanu la început de secol XX.
Acum, nu mai este crucea de lemn și nici stejarul care s-o umbrească. E o simplă cruce din tablă, vopsită în gri metalizat, pe care scrie: Mihai Busuioc (Domnul Trandafir) 1847 – 1912 „Ca floarea-n crâng,/ Astfel viețile/ Și tinerețile/ Toate se sting.”
Și totuși, amintirea acestui profesor dintr-o urbe săracă, la sfârșit de secol XIX, nu s-a stins. „Au venit înainte de sărbători profesorii de la „Mihail Sadoveanu”, au făcut curățenie, au pus flori, am venit și de la Mbit (n.r. televiziune locală) și au filmat. Aicea și dincolo, la Mihail Sadoveanu, la mormânt. Turiști vin, dar mai rar. Anul ăsta au fost trei sau patru”, explică Radu Postolache, angajatul cimitirului, cel care a și descoperit mormântul.
O confirmă și preotul paroh, Pavel Postolache, care a venit să ne povestească despre locuri. Avea multă treabă, terminase mersul cu Ajunul Crăciunului pe la casele oamenilor, mai avusese și un praznic. „Dacă n-ar fi fost învățătorul care i-a pus tocul în mână, cum se spune, și nu i-ar fi deschis buchia cărții, el, Mihail Sadoveanu, probabil n-ar fi ajuns ceea ce a ajuns. Iar învățătorul pe care Sadoveanu l-a păstrat în amintirea lui, în recunoștința lui, dar și în opera lui este Mihai Busuioc sau Domnul Trandafir, respectiv în operă. Și domnul Mihai Busuioc rămâne pentru Pașcani și pentru tot ce înseamnă școala românească învățătorul prin excelență. Învățătorul care, cel puțin în timpurile acelea, era alături de primar, alături de preot, alături de cei care reprezentau cu adevărat instituțiile publice, oamenii de nădejde ai unei comunități”, spune preotul, și simt o urmă de regret că astăzi nu mai există acest atât de solid trio administrativ, format din primar, preot și dascăl.
Casa părinților lui Mihail Sadoveanu nu mai există
Mihai Busuioc nu mai are nicio rudă în Pașcani care să-i aprindă o lumânare. O fac profesorii care înțeleg ce rol important are un îndrumător bun. Citesc reușita propriei lor munci în drumul în care și-l aleg în viață elevii lor. Ajungem să-i apreciem pe cei care ne-au pus stiloul în mână sau ne-au călăuzit în învățare, abia când suntem oameni mari. Un studiu realizat în urmă cu doi ani arată că părinții îi respectă mai mult pe profesori decât elevii lor.
„Domnul Busuioc, domnul Mihai Trandafir, rămâne învățătorul model al învățătorilor din Pașcani și din toată școala românească. Iar Mihail Sadoveanu, având în vedere stadiul la care a ajuns și amprenta lui în literatura românească, a primit recunoștință din partea pășcănenilor, nu numai printr-o stradă care îi poartă numele, ci și prin liceul de referință al Pașcanilor de astăzi și de altădată, și anume Colegiul Mihail Sadoveanu. Iar Mihai Busuioc are un liceu nou înființat cu acest nume, care a fost înainte școală generală”, mai spune preotul.
Mihai Busuioc a realizat și o școală de adulți în 1884, în Pașcani, o casă de economii și, în 1901, o bibliotecă școlară. S-a stins din viaţă în 1912, dar amintirea lui a rămas veşnic vie în rândul celor pe care i-a format.
Casa în care a locuit Mihail Sadoveanu nu s-a păstrat. În acel loc există totuși o plăcuță memorial. Nici cea a lui Mihai Busuioc nu mai există. Mai este însă o poveste frumoasă despre un dascăl cum toți copiii ar trebui să aibă:
„Şi ne-o da această învăţătură nu pentru că trebuia, şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi curaţenia unui apostol.” (Mihail Sadoveanu, „Domnu Trandafir”)
Citește și: