Construcția sanctuarului pentru urși VIER PFOTEN în apropiere de orașul Lviv, în vestul Ucrainei, oferă o șansă la o viață normală pentru aceste animale supuse abuzurilor. Acum pot fi salvate și pot avea parte de un cămin adaptat nevoilor speciei.
Urșii bruni sunt specie protejată în Ucraina și nu pot fi ținuți în captivitate decât cu permisiune specială. Inclusiv vânarea lor este interzisă. Însă situația urșilor poate fi îmbunătățită pe termen lung doar dacă guvernul aplică un control mai strict, precum și amenzi descurajante pentru cei care fac trafic ilegal sau abuzează aceste animale pentru a face profit.
Volodimir Domașlineț, reprezenant al Ministerului ucrainean al Ecologiei și Resurselor Naturale: „Problema are cel puțin două aspecte. În primul rând, legea trebuie să specifice clar că folosirea urșilor ca momeală este interzisă. Un proiect de lege a fost deja elaborat cu implicarea Ministerului și supus dezbaterii Parlamentului. În al doilea rând, e nevoie ca legea să fie implementată eficient pentru a exista un control strict al originii și folosirii urșilor în captivitate. Mulți urși folosiți ca momeală sunt capturați din sălbăticie sau din crescătoriile din Rusia, unde urșii bruni nu sunt protejați de lege, iar controlul asupra acestora trebuie întărit. Alături de VIER PFOTEN, vom căuta o soluție la aceste probleme, pentru a pune capăt acestor practici”.
Orest Hnip, șeful consiliului local, vede sanctuarul ca pe o șansă pentru regiune. „Acest nou sanctuar din Rezerva biosferei Roztocia nu numai că va oferi un cămin primitor pentru urșii salvați, dar va ajuta și regiunea. Acest proiect important va avea o contribuție vitală la protecția animalelor și mediului în țara noastră și va impulsiona atât turismul, cât și utilizarea forței de muncă în zonă”.
VIER PFOTEN estimează că numărul urșilor care sunt încă folosiți ca momeală în Ucraina este intre 15 și 20. Urși trăiesc în condiții mizere, în cuști mici cu podea de ciment, din care sunt scoși doar pentru antrenamente sau pentru concursurile în care sunt atacați de câinii de vânătoare. De obicei li se dau hrană și apă insuficiente pentru a fi oponenți mai slabi în faâa câinilor. Multora dintre ei li se înlătură ghearele.
Stresul psihologic imens, rănile provocate de câini și condițiile mizere de ținere fac ca aceste animale să fie folosite doar pentru o scurtă perioadă. Adeseori, acești urși sunt vânduți grădinilor zoo sau restaurantelor, ca atracție pentru turiști. Unii dintre ei ajung trofee pe pereții colecționarilor.
Organizația VIER PFOTEN este activă în Ucraina din 2012. Aici, VIER PFOTEN face eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale urșilor exploatați, dar și pentru implementarea mai multor proiecte de control al reproducției câinilor fără stăpân. Până în prezent, VIER PFOTEN a reușit să salveze trei urși ținuți ilegal în captivitate și să-i transfere la Centrul de Salvare a Urșilor Nadiya din Jitomir, centrul Ucrainei. Pe viitor, VIER PFOTEN va coopera cu guvernul ucrainean pentru a întări măsurile împotriva deținerii ilegale a urșilor în captivitate.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI