Poliţia i-a arestat miercuri pe cetăţenii canadieni Hiva Alizadeh şi Misbahuddin Ahmed în Ottawa, iar pe Khurram Syed Sher, joi, în Ontario. Khurram Syed Sher, în vârstă de 28 de ani, a apărut la reality show-ul „Canadian Idol” în 2008, interpretând o parodie a piesei „Complicated”, aparţinând cântăreţei Avril Lavigne.
Numărul său a incluls şi un dans, iar Sher le-a spus membrilor juriului că este din Pakistan şi că îi place hocheiul, muzica şi actoria. Poliţia îi suspectează pe bărbaţii arestaţi că intenţionau să producă dispozitive explozibile improvizate. Forţele de ordine au confiscat 50 de plăci cu circuite, care ar fi putut fi folosite ca telecomenzi pentru bombe, notează Antena 3.