Copilul vede la timp mașina, altfel ar fi fost lovit în plin. Foto: Captură video
Un copil a fost la un pas să fie lovit pe trecerea de pietoni de un șofer care depășea pe zebră chiar sub ochii unui polițist, pe o stradă din Baia Mare. Agentul n-a avut nicio reacție, după cum se vede din imaginile publicate de site-ul ziaristului băimărean Vasile Dale.
Imaginile au fost surprinse de camera de bord instalată în mașina care oprise la trecerea de pietoni, pentru a-i acorda prioritate copilului, în fața Liceului de Arte din Baia Mare. Camera nu are setată data și ora în mod corect, scrie sursa citată.
Un polițist local se afla lângă zebră pentru a facilita traversarea elevilor fără să se producă incidente. Șoferul unui autoturism oprește la trecere (marcată și semnalizată corespunzător), polițistul local îi spune unui elev să traverseze, doar că șoferul unui autoturism de teren depășește mașina oprită la trecerea de pietoni.
Din fericire, elevul l-a observat la timp și a reușit să se ferească din calea șoferului, care a accelerat și și-a continuat drumul. Copilul se întoarce lângă polițist, care după ce a lăsat să treacă utilajul de deszăpezire, l-a lăsat pe elev să traverseze.
Șoferul autoturismului din care se filmează l-a întrebat pe polițistul local cum este posibil să nu aibă reacție, iar agentul a ridicat din umeri.