Cercetătorii au descoperit în mod accidental o serie de animale asemănătoare bureţilor marini şi, posibil, alte specii necunoscute, în apropierea unei stânci de pe fundul oceanic. Camerele video au surprins primele imagini cu acestea.
„Descoperirea noastră este unul dintre acele accidente fericite, care duc ideile ştiinţifice într-o direcţie diferită şi ne arată că viaţa marină din Antarctica este incredibil de specială şi uluitor de bine adaptată la un univers îngheţat”, a declarat Huw Griffiths, biogeograf la BAS şi coautor al studiului, potrivit The Guardian.
Potrivit unui comunicat publicat de BAS, acesta a fost primul studiu care a descoperit animale staţionare care trăiesc în astfel de condiţii de viaţă. Câteva specii au fost văzute la o distanţă de 260 de kilometri depărtare de largul oceanului, trăind în întuneric şi la temperaturi de minus 2,2 grade Celsius.
De asemenea, oamenii de știință au mai spus că vieţuitoarele astfel descoperite se află la 1.500 de kilometri depărtare de o sursă de fotosinteză.
„Descoperirea noastră ridică mai multe întrebări decât răspunsuri, precum ‘Cum au ajuns aici? şi ‘Ce mănâncă?”, a adăugat Huw Griffiths.
Autorii declară că cercetarea a fost realizată în absența oricărei relații comerciale sau financiare care ar putea fi interpretată ca un potențial conflict de interese.