INTERVIU cu Nicușor Dan: „La primul cutremur, 400-500 de clădiri pot cădea. S-au consolidat doar vreo 30!”. Vrea să candideze pentru a treia oară la Primăria Capitalei

Bătălia pentru spațiul verde a început acum mulți ani, când Nicușor Dan a calculat și a tras concluzia: “Cifrele sunt îngrozitoare. În zece ani, din 1998 în 2008, Bucureștiul a pierdut jumătate din spațiul verde. Și prin schimbarea legislației, și prin instanță, lucrurile s-au mai domolit”.

300-400 de hectare de spațiu verde cu proprietar privat are Capitala. “Proprietarii nu pot să construiască, dar nici nu e corect să-i ții captivi. Ca primărie, poți să te gândești să răscumperi în cinci ani aceste spații, la un preț rezonabil de 100 de euro pe metru pătrat. De asemenea, poți să asiguri spațiile verzi dintre blocuri, să le înscrii în Planul Urbanistic General și vor rămâne verzi pentru totdeauna”.

Asta e soluția lui Nicușor Dan. Dar Primăria București “a aruncat în aer piața, când a dat cinci milioane de euro pe cinci hectare din Parcul Verdi”.

– Ce s-a schimbat de când ați intrat în politică?
– Ce s-a schimbat e că am un scaun în Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților. Înainte, ca ONG-ist, aveam un scaun mai în spate. Și mi se dădea cuvântul sau nu mi se dădea. Acum, fiind membru al comisiei, pot să-mi spun punctul de vedere. Și am reușit să schimb unele legi, prin bunăvoință. După cum alte legi n-am reușit să le schimb.

– Ce legi ați schimbat?
– De exemplu, pe chestiunea consolidării clădirilor cu risc seismic, am reușit să simplificăm procedurile pentru primării. Și să le obligăm să prezinte raportul despre ceea ce au făcut în privința asta.

– În București, care e situația cu aceste clădiri-problemă?
– Cele care pot să cadă la un cutremur mare sunt între 400 și 500 la număr. S-au consolidat doar vreo 30, dintre care 15 de către primării. Folosindu-mă de legea pe care am trecut-o ca deputat, am cerut acum zece zile Primăriei București, ca ONG-ist, raportul despre clădirile cu risc seismic. Dacă nu răspunde în termenul legal de zece zile, mergem în instanță și vom obține raportul peste un an.

– Parcul Tineretului e unul dintre parcurile de care v-ați ocupat.
– Bucureștiul are două probleme. Una pe parcuri propriu-zise, pe zonele care au fost retrocedate, cum s-a întâmplat aici, în Tineretului. Cealaltă problemă e legată de spațiile verzi dintre blocuri. Aceste spații verzi au primit funcțiunea asta prin planurile comuniste de sistematizare. Nu era o problemă de spațiu atunci. În anii ‘80 au devenit mult mai înghesuite. În momentul în care am trecut de la capitalism la comunism, n-au mai fost recunoscute și spațiile verzi.

– Și care e problema?
– De exemplu, pomișorii ăștia de aici, terenul din jurul lor are funcțiunea de spațiu construibil. Dacă vreun cetățean obține de la primărie retrocedarea acestui teren, o să poată să construiască pe spațiul verde. Dacă o să ne sesizeze cineva, o să venim și-o să spunem că e un spațiu verde amenajat și legea interzice construirea pe el. Dar multe bătălii le-am pierdut pentru că pur și simplu n-am știut.

Funcționarii din primării sunt mult mai grijulii

– Bucureștiul e o cauză pierdută. E un oraș blestemat. Nu poate fi salvat.
– Am făcut niște pași înainte, totuși. Principalul nostru succes este că în direcțiile de urbanism din primării funcționarii sunt mult mai grijulii decât acum zece ani. Acum circulă printre ei vorba că s-ar putea să vină Salvați Bucureștiul să ne facă plângere penală. Gradul de legalitate e mult mai mare decât acum zece ani. Faptul că am câștigat o sută și peste de procese ajută. Inclusiv procese penale. Inclusiv pe dosare care au primit NUP pe vechiul cod.

– Cât faceți pașii ăștia înainte, construcțiile din parcuri avansează și ele.
– Așa este. Bătălia e disproporționată din punctul de vedere al resurselor. În viață trebuie să înveți să pierzi. E îmbucurător să vezi că există asociații de proprietari care învață să-și apere singure drepturile. E trist că lucrul ăsta nu se întâmplă mult mai repede. Asta e societatea.

M-a prins Revoluția în facultate, cumva, am simțit că am o datorie, să schimbăm lucrurile

– Acum câți ani ați decis să salvați Bucureștiul și cum?
– În 1998 m-am întors din Franța. Aveam un doctorat în matematică și am decis că mă întorc în România.

– De ce?
– Credeam că pot să fac matematică în România, ceea ce am și făcut, o perioadă. Și doream să pun umărul, să schimbăm societatea. După întoarcerea din Franța, timp de șase ani, m-am ocupat de ceea ce se numește Școala Normală Superioară din București, care funcționează încă azi.

– Ce fel de școală este?
– E o școală care încearcă să țină olimpicii în România, până la nivelul masteratului. După care, evident, ei se duc să facă doctoratul în străinătate. Dar stând aici mai mult, au șansa să înțeleagă sistemul românesc, își fac legături și vor ști unde să se întoarcă, dacă vor. În 2006, am spus: Gata, destulă muncă civică! De-acum fac matematică. Însă domnul Videanu, primarul de atunci, a avut o inițiativă de a construi patru blocuri în fața Ateneului Român. M-am dus și eu la miting de protest, atunci. Hai, am zis că fac matematică, dar totuși să-i ajut pe oamenii ăștia în toate demersurile lor urbanistice.

Și-atunci am zis: Hai să începem să dăm primăriile în judecată!

– După acel miting, ce s-a întâmplat?
– Încet, încet, am intrat în problemă. Am ajuns la concluzia că se construiește haotic în București și se demolează în neștire imobile de patrimoniu, dispar zone verzi întregi. Am scris un raport: Bucureștiul, un dezastru urbanistic. Era 2008. Au fost alegerile locale. Împreună cu ONG-urile care se ocupau de București, am semnat împreună Pactul pentru București. Am dus apoi pactul la toți politicienii candidați, l-au semnat. Iar am zis: gata, pot să mă întorc la institut să fac matematică, lucrurile se vor întâmpla în București așa cum am scris noi în pact.

Eram convins că o să fac o perioadă foarte scurtă treaba asta, toată lumea părea atât de implicată. Am zis că vin din zona academică și o să fac o chestie academică

– Totuși, nu v-ați întors la matematică.
– Eram încă naiv la vremea aceea. În prima ședință de Consiliu General, după alegeri, a fost încălcat pactul. Noi eram cu niște bannere în sala de ședințe și ne miram: Dar cum? Că ați semnat! Consilierii ne-au răspuns: Păi, da, era campanie electorală și am fi semnat orice ne-ați fi pus să semnăm. Atunci am profitat de momentul acela mediatic. Am fost într-o emisiune TV cu ministrul dezvoltării, domnul Borbely, în 2008. Vorbeam că e haos urbanistic, ministrul zicea și el, da, e haos. Și i-am spus: Promiteți că într-o lună dați ordonanță de urgență și schimbați legea urbanismului? Și el a zis: Promit. Și într-o lună a dat ordonanța.

Până în 2011, câștigasem vreo 20 de procese. Era totuși prea puțin. Lucruri ilegale erau de ordinul sutelor. Și atunci am zis: o să candidez la primărie. Pentru că efortul e mult mai mic ca să faci bine orașului

– Ce a însemnat asta pentru dumneavoastră?
– Pentru mine, care nu aveam experiență, a fost foarte stimulant. Presa era foarte deschisă la fenomenul ăsta. Și am continuat. La un moment dat, n-a mai funcționat chestia cu presa. Și atunci am zis: hai să începem să dăm în judecată. Și cam asta a fost. Până în 2011, câștigasem vreo 20 de procese. Era totuși prea puțin. Lucruri ilegale erau de ordinul sutelor. Și atunci am zis: o să candidez la primărie. Pentru că efortul e mult mai mic ca să faci bine orașului.

– Cum a fost prima campanie electorală?
– De-a dreptul emoționantă, datorită oamenilor care s-au implicat dezinteresat. A fost un mare concert la Arenele Romane, care s-a chemat Nicușor Dan Experience. Au venit artiști și trupe, care au cântat gratuit, să mă ajute să strâng semnături. A fost foarte emoționant. După aceea, în 2016, lumea a înțeles că în activitatea civică poți să faci multe lucruri, dar nu destul. Am creat USB-ul, am luat 30 la sută eu, 25 la sută USB-ul la locale. Apoi a apărut USR-ul. De atunci, pare că e de la sine înțeles ca oamenii să intre în politică. Nu era deloc evident atunci.

Mă întorc doar dacă USR revine la ideologia inițială

– Ați plecat din USR, v-ați întors în USR.
– Da, a fost un gest simbolic revenirea. M-am întors pentru o scurtă perioadă de timp, să putem depăși obstacolul ăsta, cu înscrierea la BEC. Ca să co-semnez cererea de înscriere a Alianței USR – PLUS trebuia să fiu membru. Ca să fiu membru, am făcut o cerere, care mi-a fost aprobată într-o seară.

– Actualul președinte al USR, Dan Barna, afirmă că puteți rămâne în partid, dacă doriți.

– Voi fi consecvent cu ce am spus acum doi ani. O să îmi păstrez această disponibilitate pentru USR, în momentul în care vor reveni la ideologia inițială.

– De ce ați plecat din USR?
– Mă opresc oamenii pe stradă și mă întreabă. “Știu ce-ați declarat, dar acum, serios, mie puteți să-mi spuneți, în privat: care a fost adevăratul motiv? Care au fost jocurile?”. Nu, a fost exact ce am spus atunci. Am spus că ăsta e un partid care se adresează și progresiștilor, și conservatorilor. Partidul a spus că e doar progresist. Asta înseamnă că am renunțat la niște oameni, care ne-au dat votul, au strâns semnături pentru noi. Unii dintre ei mi-au bătut obrazul, mi-au spus că le pare rău că ne-au ajutat. Singura decizie onestă a fost să demisionez, pentru că nu mi-am putut ține cuvântul dat. Aș fi făcut la fel dacă partidul decidea să fie conservator, nu progresist, în chestiunea referendumului pentru familie.

Pentru mine, e un semnal foarte prost să vezi în fiecare vineri, începând cu ora patru, coloane întregi de mașini, la toate ieșirile din București. Asta înseamnă că bucureștenii nu se simt bine în orașul lor

– Plănuiți să candidați și în 2020 la Primăria Capitalei?
– Am făcut-o deja de două ori, de ce n-aș face-o și a treia oară? Bucureștiul mă preocupă de mult timp, știu ce ar trebui făcut, știu că pot să fac lucrurile astea. În mod corect, onest, vreau să candidez și a treia oară. În 2016, nu din vina mea, nu a fost o înțelegere pe partea dreaptă, votul a fost într-un singur tur. Dacă erau două tururi, aș fi câștigat. Acum contextul, publicul, totul ne obligă să avem un singur candidat de dreapta. Mi-ar plăcea să fiu eu acela. Dacă nu voi fi, foarte bine.

– Cum pune un matematician luminițe de Crăciun?
– E o chestiune cumva filosofică. Dacă ești politician, ești obligat să exiști. Ca să exiști, trebuie să fii în media. Ca să fii în media, trebuie să dai știri. Ca să dai știri, nu trebuie să te gândești prea mult, la vreo chestie mare, pe care s-o faci într-un an. Pentru că nu vei exista. Din păcate, reflexul ăsta al politicienilor, de a da știri, se păstrează și după ce ajung în funcție. Eu sunt un om venit din zona academică și cred că lucrurile trebuie puse toate pe un fundament, din care cred că e destul de greu să decupezi o sută de știri pe care să le dai într-o sută de zile.

– Deci… ne-ați da o singură știre pe an?
– (râde) Bucureștiul are niște probleme de fundament. Are o problemă mare de trafic, care vine din faptul că nu are o șosea de centură, nu a investit în transportul public și într-o rețea de semafoare inteligente, corelată cu transportul public. Apoi avem o problemă foarte mare, cu tot ce înseamnă sistem de educație. Dacă nu se întâmplă să fii corporatist, cu un salariu consistent, e o adevărată aventură să ai un copil în orașul ăsta. N-o să găsești o creșă, o bonă. După care ajungi la școală, unde vezi că orele au mai puțin de 50 de minute, pentru că se învață în trei schimburi.

Într-un oraș cu buget total de aproape trei miliarde de euro, e o rușine că nu avem creșe, grădinițe de stat sau subvenționate de stat, pentru toți copiii. Și că nu reușim să facem ca toți elevii să învețe dimineața

– Cu ce oraș visați să semene Bucureștiul?
– E o distanță atât de mare între noi și orașele occidentale și o distanță specifică mică între ele. Trebuie să ai un oraș în care să te deplasezi ușor. Dacă se poate, cu transportul în comun sau cu bicicleta. Mai avem până acolo. Nu sunt populist să spun că mâine se poate circula cu bicicleta prin București. Trebuie să ai o viață ușoară, din punct de vedere administrativ. Adică să-ți poți da copilul la creșă, la școală. Să ai ce să faci în orașul tău, în weekend. Să ai un aer curat. Niște lucruri de bază. Apoi putem merge spre chestiuni mai sofisticate, ca viața culturală, să ne întrebăm dacă sprijinim arta alternativă.

– Urgența urgențelor?
– Cea mai mare problemă e traficul. Apoi creșe, grădinițe, școli. Urgența urgențelor e sistemul de termoficare, în faliment. E adevărat, s-a constituit o altă companie, dar administrația Bucureștiului se comportă ca un comerciant care nu vrea să-și mai plătească datoriile și inventează o firmă nouă. Nu e o soluție nici să mutăm totul pe centrale de apartament, e mai poluant.

M-am simțit călcat în picioare de niște șmecheri

– V-ați gândit că veți ajunge salvator al Bucureștiului, pe vremea când erați olimpic în Făgăraș?
– Prima oară când m-am dus în Franța, în 1992, să dau concurs pentru bursă, am stat la o familie de francezi. Foarte simpatici. Care mi-au spus: Principala problemă pe care o aveți în România este că nu sunteți implicați civic. Și eu m-am uitat la ei cu un dispreț! Cum, eu vreau să sparg norii, să fiu cel mai bun matematician din lume! Cum să mă murdăresc eu pe mâini cu treburi civice? După aceea, profesorul meu de doctorat era implicat într-un ONG care lupta contra armelor chimice din lume. Ditamai profesorul, mă gândeam eu atunci! Ce idiot! Un om de capacitatea lui să-și piardă timpul cu tâmpenii.

– Acum gândiți altfel.
– Probabil, până la urmă, am fost contaminat de șederea mea în Franța. Apoi, întors acasă, n-am putut suporta nedreptatea și cumva am simțit că sunt eu cel călcat în picioare, ca parte dintr-o colectivitate, de niște șmecheri. Primul reflex: hai să ne adunăm împreună, să ne luptăm cu șmecherii! Cam asta e.

– Gauss lucra pentru stat.
– Favoritul meu din istoria matematicii este Galois. Era un francez genial, care era împotrivă. Asta i-a și cauzat o moarte timpurie, la 20 de ani.

– Unde vă vedeți peste alți 13 ani? Tot salvând Bucureștiul? Aveți un plan de ieșire?
– Am o poveste legată de asta. La Paris, am organizat un club de dezbateri pentru studenții români. Se numea Seminarul de vineri. Vineri seara ne strângeam, discutam și învățam cu toții politică. Care era planul meu ascuns?

– Să vină fete drăguțe?
– Nu, nu. Nu acolo. Planul era ca, având aceste dezbateri pe politică, economie și subiecte din sfera socialului, să-i împing pe alți tineri să se implice în politica din România. Iar eu să rămân așa, în zona mea de matematică. N-a funcționat, din păcate.

– Pe cine ați încercat să împingeți?
– Treceau pe acolo, pe la seminar Toader Paleologu, Cristian Bădiliță. Sunt câțiva. Ca să răspund la întrebare, nu e pe toată viața. Tot timpul am încercat să fac niște lucruri, să pun în ordine niște lucruri. Pentru ca apoi să mă întorc la matematică.

– Obosit?
– Nu.

– Descurajat?
– Nu. Acum, având un copil mic, se mai întâmplă să am cearcăne de dimineață, dar nu obosit, în nici un caz.

 

Urmărește-ne pe Google News