3 comentariiÎntr-un recent document publicat pe site-ul oficial, Ministerul Mediului estimează la 8.000 numărul de urși din România. Invocând dovezi științifice, ministerul propune ca între 15 mai 2023 și 14 mai 2024 să fie recoltate 426 de exemplare de urs (cota de prevenție), plus 60 de exemplare de urs (cota de intervenție).
Pentru fiecare craniu de urs, Garda Forestieră încasează de la gestionarii fondurilor de vânătoare, în funcție de punctaj, între 300 și 700 de euro, menționează proiectul de ordin. În total, în jur de 200.000 de euro ar fi virați la bugetul de stat de pe urma recoltării urșilor-problemă.
„De fapt, nu ursul e problema, ci omul”, crede Cristina Lapis, femeia care de peste un sfert de veac se ocupă de salvat, recuperat, reabilitat animale. La început, a salvat câini. Împreună cu soțul ei, Roger Lapis, fost consul onorific al Franței în România, a fondat, la Brașov, Asociația Milioane de Prieteni, care deține și în prezent, un adăpost cu sute de câini fără stăpân.
„Maya e o steluță”
Apoi soții Lapis au descoperit, la Bran, în curtea unui hotel, o ursoaică flămândă, ținută într-o cușcă mică și murdară. Cum proprietarii n-au vrut să renunțe la ursoaica Maya, Cristina și Roger au venit periodic de la Brașov la Bran, să o hrănească.
Eforturile celor doi salvatori au fost, în cele din urmă, zadarnice. Maya a început să se automutileze, nu mai suporta traiul în cușcă. „A murit în brațele mele”, spune Cristina. „M-a întrebat odată un copil unde e mormântul ei. Și i-am spus: Nu știi care e cel mai mare urs din lume? E pe cer, Ursa Mare. Maya e o steluță care strălucește acolo și e fericită că alți urși au scăpat de chinurile prin care a trecut ea. Pentru că așa i-am promis”.
Cristina și soțul ei și-au pus la bătaie tot avutul pentru a amenaja un sanctuar pentru urși la 2 kilometri de Zărnești. Libearty are 69 de hectare de pășune și pădure, unde și-au găsit adăpost peste 120 de urși. „Nu mi-am imaginat niciodată că vom avea atâtea animale în grijă”, spune fondatoarea.
Urși de la zoo, de la circ, din Ucraina
Este vorba despre urși care nu se mai adaptează în sălbăticie. Unii provin de la circ, alții, de la grădini zoologice. Cei mai mulți sunt urși capturați de jandarmi, după sesizările cetățenilor. „Jandarmii ne sună apoi pe noi și ne anunță: dacă nu-i luați, îi împușcăm”. Cristina Lapis rememorează povestea unei ursoaice cu doi pui, prinsă de oamenii legii și ținută două zile într-o cușcă, până când a fost adusă la sanctuar. „Era atât de speriată și însetată, puteai să refuzi să-i primești?”.
La Zărnești au ajuns și urși din Ucraina, refugiați de urgență când au început bombardamentele. Acum oaspeții din Est somnolează liniștiți la umbra copacilor, în țarcurile lor.
„Nu trebuie să uităm că România este semnatara Convenției de la Berna, prin care s-a angajat să protejeze ursul brun. Și s-a angajat fără rezerve. De exemplu, Bulgaria a spus: eu îmi păstrez rezerva, că dacă se depășește un anumit număr de urși, eu pot să vânez din ei. Oricum, în România se vâna și se vânează încă, pe baza acestor derogări”, susține Cristina Lapis.
Vocea i se asprește când vorbește despre vânătoare și vânători. Apoi despre administratorii fondurilor cinegetice, care nu hrănesc urșii, pentru că aceste animale nu le aduc venituri, din vânătoare, despre Romsilva, care exportă mii de tone de fructe de pădure și nu le lasă urșilor altă soluție de a se hrăni decât din tomberoanele cabanelor.
Prietenia urșilor cu sfinții
Sanctuarul de la Zărnești poate fi vizitat, două ore pe zi, dar numai în tur ghidat și organizat, astfel încât animalele să fie cât mai puțin stresate de turiști. Cristina și Roger au gândit turul ca pe o invitație la conștientizare a relației omului cu lumea din jurul lui. Primează funcția educativă, nu distractivă, iar încasările din bilete sunt folosite la întreținerea sanctuarului.
Vizitatorul află din proiecții video despre poveștile urșilor de la Libearty, despre cum a evoluat, de-a lungul timpului, relația om – urs: de la ursul dansând pe cărbuni încinși la ursul mergând pe bicicletă. Dintr-un adăpost subteran, ca o vizuină, vizitatorii pot privi, prin geamuri, direct în țarcul urșilor.
Aproape de intrarea în sanctuar, există o capelă în care vitraliile și icoanele reprezintă sfinți cunoscuți pentru prietenia cu necuvântătoarele: Cuviosul Serafim din Sarov, cu ursul Mișa, Sfântul Ilie, hrănit de corbi, Sfântul Gherasim și leul care avea grija lui în deșert.
La capătul celălalt al potecii care traversează sanctuarul, pe lângă țarcuri, Cristina și Roger au amenajat, cu ajutorul unui artist plastic, un parc destinat meditației. Desene făcute de copii despre relația om – natură, un balansoar ca să amintească de dificultatea echilibrului și, pe marginea versantului, urcând spre cer, o scară albă cu 12 trepte. La baza scării, un citat din Sfântul Ioan Scărarul: „Cine șade și nu urcă cade”.
„Echilibrul este posibil între om și urs, între om și natură, trebuie să ne dorim să-l atingem. Sper ca noile generații să aibă altfel de sensibilitate, altfel de soluții. E importantă educația pe tema asta, este esențială”, afirmă Cristina Lapis, în timp ce testează balansoarul.
La Libearty, copiii pot vedea o colecție de ursuleți de jucărie de toate dimensiunile, cadouri venite din toată lumea, începând cu Brigitte Bardot și terminând cu William și Kate, moștenitorii tronului britanic.
În peste 20 de ani de funcționare, sanctuarul și-a atras o cantitate considerabilă de admiratori, celebri sau nu.
Șansa țapului Vasilică
Să ai grijă de ce adună jandarmii și polițiștii de pe marginea drumurilor e o muncă fără sfârșit, recunoaște Cristina Lapis, care își pregătește deja o înlocuitoare la conducerea sanctuarului. „Dacă dispar eu, să nu dispară și locul ăsta”.
Pe lângă urși, la Libearty trăiesc ciute, cerbi, câteva oi, capre, țapul Vasilică, un mistreț rătăcit, iepuri, un cocoș, cai loviți de mașini și abandonați de proprietari. „Pentru că avea un picior rupt, pe unul din cai proprietarul voia să-l omoare, să-i dea cu toporul în cap. Acum merge din nou, a stat multe luni în chingi, suspendat, l-am dus la Cluj, la cei mai buni veterinari. Toate vietățile pe care le vedeți aici sunt salvate. De Paști, avem obiceiul să salvăm câte un mieluț de la tăiere”, continuă Cristina Lapis.
Așa cum e el, înconjurat cu gard de plasă, sanctuarul pare o oază perpetuu asaltată de barbarii moderni. Huruitul ATV-urilor, care n-au, legal, voie prin pădure, se aude până în țarcurilor urșilor. În lumea de la poalele versantului se vorbește despre cât de periculos e ursul. În capela cu Sfântul Serafim, Cristina Lapis aprinde o lumânare pentru pace și pentru amintirea unor urși pe care nu i-a putut ajuta.
Un îngrijitor basculează, cu o lopată, desertul: pepeni și mere, care cad cu pocnet pe lângă urși.
Hrana zilnică e asigurată din donații și din încasările din bilete. Unii urși sunt bătrâni, chiar foarte bătrâni, în ani ursești, au 35, 40 de ani. Li se văd colții galbeni, strâmbi, prin botul căscat. Stau așezați și privesc leneș cum urșii mai tineri se grăbesc să aleagă fructele mai apetisante.
„Ei știu că nu sunt liberi, că nu pot umbla chiar peste tot, că nu e chiar ca și cum ar fi în pădure, pentru că între pădure și ei e gardul ăsta. Dar s-au obișnuit. E cea mai bună viață pe care o pot avea în condițiile date. După ani în cușcă, aici e ca în rai pentru ei. Au loc destul să colinde, baltă să se scalde, copaci, culcuș, liniște, mâncare”, spune Cristina Lapis. E așa cum i-a promis Mayei, acum mulți ani în urmă.