Echipa de salvare a Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosfere din Statele Unite a găsit balena pe 14 februarie, în Sanctuarul Marin Național al Balenelor cu Cocoașe din Hawaii, și a reușit, după îndelungi eforturi, să o salveze de la moarte, a informat Euronews.
O balenă cu cocoașă femelă a fost eliberată după ce a fost găsită încurcată într-un mănunchi mare de resturi marine în largul coastei Hawaii-ului. O linie de 152 de metri era înfășurată strâns în jurul capului balenei-femelă, împreună cu alte resturi marine acumulate în apele statului american.
Echipa de salvare a explicat că, din cauza nodurilor strânse, munca de eliberare a fost foarte periculoasă pentru cei care au intervenit, fiindcă aceștia au fost nevoiți să se apropie de balene. Potrivit The Washington Post, este o crimă federală să te apropii de o balenă cu cocoașă, dar echipa de salvare a avut un permis special.
În final, balena a fost eliberată, iar puiul și masculul care înotau alături de ea au scăpat, pentru că ei nu s-au încurcat în resturile marine.
Înfășurarea este principala amenințare a mamiferelor marine. Comisia Internațională de Vânătoare a Balenelor estimează că în întreaga lume mor anual 300.000 de balene și delfini. Balenele înfășurate pot muri fie de foame, fie se pot îneca din cauza blocării mobilității, a traumei și a infecțiilor, a relatat Euronews.