“Salutări, America. Este un timp înfricoșător, plin de demoni și întuneric. De asemenea, este Halloween. Pentru unii alegători ai lui Trump, este singura zi în care vor purta o mască”, și-a început discursul actorul Jim Carrey, interpretând rolul lui Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale din SUA.

În parodie, actorul amintește că marți este ziua alegerilor și că majoritatea americanilor sunt „încântați să voteze”, dar și “foarte, foarte îngrijorați de rezultat”.

“Dar nu vă faceți griji! Am opt puncte avans în sondaje. Asemenea procente pot merge prost foarte rar, doar când e lună albastră”, continuă acesta, pentru ca apoi să se uite pe o fereastră și să vadă că e lună albastră.

Actorul spune că citește apoi o poveste de groază, respectiv “Corbul” al lui Edgar Allan Poe, însă adaptată situației politice. În momentul de satiră își face apariția și Hillary Clinton, interpretată de actrița Kate McKinnon, cea care joacă rolul democratei de la scrutinul anterior.

Aceasta a transmis că sondajele pot fi înșelătoare, așa cum au fost și în cazul ei.

„De data aceasta e diferit. Pot să câștig. Oamenii știu că am un plan”, spune Joe Biden, interpretat de Jim Carey.

Iar Hillary Clinton îi dă replică: „Dar adevăratul avantaj este că nu ești femeie, ci bărbat”.

Nu este pentru prima oară când Jim Carey îl joacă pe Joe Biden. Actorul l-a parodiat pe candidatul democrat și în urmă cu o săptămână, tot în cadrul Saturday Night Live, când a emisiunea a refăcut în stilul său dezbaterea dintre Donald Trump și Joe Biden.

Alec Baldwin a fost, ca şi în sezoanele precedente, în rolul președintelui american, în timp ce Jim Carrey l-a jucat pe fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama.

 
 

Urmărește-ne pe Google News