”Pe timpul lui Ceaușescu erau trei culori”
După ce ne-a întrebat dacă ne interesează anul 2015 și nu în ce an evreiesc suntem, Ion Dumitru Braiș (55 de ani) din, București a încercat să ne convingă că știe ce sărbătoare era: ”Imnul României se numește Trei culori frumos răsună”.. a încercat chiar să ne convingă că ce știe el este bine, dar brusc și-a adus aminte.. A.. și de Deșteaptă-te, române! parcă am auzit. Atunci, pe timpul lui Niculae Ceaușlescu erau aceste trei culori”
”Nu-mi spune nimic numele”
Corina are 30 de ani și e din București. Ieri a fpst pentru prima dată în viața ei când a auzit de Ziua Imnului Național și de ”Deșteaptă-te, române!”: ”Nu-mi spune nimic numele”, ne-a răspuns sec tânăra.
”Deșteaptă-te române din somnul cel de veci!”
Valentina Sabiescu (65 de ani, București) a vrut să ne arate că știe imnul național, deși a auzit doar de Ziua Drapelului și asta, de la televizor. ”Spune-ți-ne o strofă sau un vers”, i-am spus. ”Deșteaptă-te, române din somnul cel de veci…. atât știu că a trecut mult de când am terminat școala”, ne-a mărturisit femeia.
”Nu am auzit de imnul național”
Gabriela Gheorghe, din Băneasa are 46 de ani, dar până ieri nu a auzit de Imnul Național. ”Am făcut doar opt clase și o școală de cofetar, dar nu am auzit de imnul național”, ne-a declarat ieri femeia.
”E grea viața la țară”
Pentru nea Ion Oancea (76 de ani din Slobozia Moară) viața la țară, plantatul și culesul sunt o problemă mai importantă decât ziua imnului național. ”E grea viață la țară, tată…de unde să știu eu imnul.. parcă, să zic că e Trei culori cunosc pe lume, nu? Oricum, avem probleme multe la sat, e și căldură mare, asta e important acum”, ne-a explicat bătrânul.
”Sunt prea obosit ca să mai știu”
Nea Petre din Bistrița nu știe nici el exact la ce se referă Imnul Național. Și nici vreun vers sau vreo strofă. O pune pe seama căldurii și a oboselii. ”Sunt obosit acum ca să mai știu”, ne-a spus bărbatul
”Am cântat din-astea cât am fost dascăl”
Și pentru Florin (23 de ani, din Teleorman) Imnul țării reprezintă o necunoscută: ”Nu mai țin minte (imnul- n.r.). Am cântat din-astea cât am fost dascăl, dar nu-l mai știu”.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Considerat simbol național

Pe 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului se află poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu. „Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848. Imnul este considerat simbol naţional, alături de drapel, stemă şi sigiliul statului.
Fotografii: Vlad Chirea
Video: Robert Hanciarec

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI