«Cât costă?»
«Dă de două beri…»

Ne era şi ruşine să formulăm cererea şi eram convinşi că vom primi un răspuns şoptit şi plin de cuvinte cifrate. Da de unde! Groparul ne-a izbit frontal cu întrebarea: “Da la ce vă trebuie?”.
Eram pregătiţi, aşa că ne-am dat drept studenţi la Medicină care au nevoie de “material didactic” pentru a putea promova un examen extrem de dificil. Ne-a crezut şi, fără vreo explicaţie, l-am văzut cum ne lasă cu frazele neterminate pe buze şi pleacă. Se târa cu hainele ponosite pe o alee a cimitirului, trăgând plictisit o lopată după el. Ne întrebam dacă are sens să mai rămânem, însă intuiţia ne-a ţintuit pe loc.
După vreun sfert de ceas, îi zărim silueta în capătul aleii pe care aşteptam. Venea ţinând în mâna stângă o pungă colorată, de supermarket. Plină. “Poftim!”, ne zice cu vocea hârâită groparul. Luăm punga fără să lăsăm să transpire groaza care ne cuprinsese. N-aveam voie să emanăm emoţie, doar eram viitori medici, obişnuiţi cu oasele, cadavrele şi alte dastea. Deschidem sacoşa şi zărim pe fundul ei un craniu uman.
“Mulţumim şefu, ne-ai salvat cu examenul ăsta”, bălmăjim. “Cât ne costă?”. “Cât vrei matale. Dă de două beri… şaptej dă mii”, zice el mimând indiferenţa momentului. “Poftim!” şi îi întindem câteva bancnote. Ia banii şi pleacă de unde a venit. Viu şi şef peste morţii noştri. Afacerea s-a derulat în doar două minute.

Procesul de 9 miliarde de euro dintre foști angajați ai Petrom și Guvernul României, care ar putea secătui bugetul țării
Recomandări
Procesul de 9 miliarde de euro dintre foști angajați ai Petrom și Guvernul României, care ar putea secătui bugetul țării

Vinovaţii pot fi acuzaţi de furt calificat

Indiferenţa faţă de canoanele bisericeşti îi poate costa scump pe groparii iresponsabili care scot rămăşiţele pământeşti ale unor oameni îngropaţi în urmă cu cel puţin şapte ani. Este vorba de furt calificat, ne-au spus sursele noastre, pentru că groparii au luat din morminte ceva ce nu e al lor, faptă pentru care ar putea sta după gratii între 3 şi 15 ani.

Schelete dispărute şi oseminte aruncate pe maidan

Cazul relatat din cimitirul din Popeşti-Leordeni nu este o întâmplare izolată. În ultimii ani, presa a relatat mai multe situaţii în care rămăşiţele pământeşti ale morţilor au fost scose din morminte şi aruncate pentru a face loc altor decedaţi. Redăm doar câteva dintre ele.
O femeie din comuna Runcu, judeţul Gorj, este disperată pentru că nu mai găseşte osemintele mamei şi ale surorii sale. S-a ajuns în această situaţie după ce pe locul din cimitir, în care acestea erau îngropate, a fost înmormântată o altă persoană. Familia nu a fost informată de acest lucru, iar la începutul lunii mai 2011, când a fost la tămâiat mormântul, femeia nu şi-a mai găsit morţii. Parohul din localitate, citat de ziarul Pandurul, a spus că atunci când a fost săpată groapa nu a fost găsit nici un schelet.
În iulie 2009, o persoană din Sibiu care vizita mormântul unei rude a surprins câţiva câini ce rodeau un os uman. “Nu prea am cuvinte să vă descriu ceea ce am simţit când am văzut câinii vagabonzi pe aleea principală din cimitir mâncând oase de om”, a spus femeia, citată de cotidianul Tribuna din Sibiu.
În Cimitirul parohial Sfântul Ilie din Borşa a izbucnit, în vara anului 2009, un scandal din cauza unor oase umane găsite pe un maidan de oamenii veniţi să aprindă lumânări la mormintele rudelor lor. Conform publicaţiei Glasul Maramureşului, groparii au spus că preoţii le-au cerut să arunce oasele vechi găsite într-o groapă săpată pentru o înmormântare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI