Mutilarea genitală în principal este de trei tipuri: eliminarea parţială sau totală a clitorisului şi a labiilor mici – poartă numele de sunna sau clitoridectomie -; îndepărtarea completă a clitorisului, a labiilor mici şi chiar a celor mari, intervenţie urmată apoi de coaserea labiilor mari, cu lăsarea unui mic orificiu pentru scurgerea urinii sau a sângelui menstrual – această formă de circumcizie feminină poartă numele de infibulare sau circumcizie faraonică. În noaptea nunţii, bărbatul taie cicatricea formată cu orice fel de obiect ascuţit, pentru a face sex. Există cazuri în care femeile au fost cusute la loc şi descusute doar când trebuie să nască.
Al treilea tip de tăiere presupune arderea clitorisului şi a regiunilor adiacente, tăierea vaginului sau chiar aplicarea de substanţe corozive pentru a produce sângerări şi cicatrizări, cu scopul de a-l îngusta.
La baza mutilării genitale feminine în comunităţile musulmane stau motive precum protecţia împotriva violului, intenţia de a scădea interesul fetei faţă de sex, ca viitorul soţ să fie sigur că femeia sa este virgină la nuntă şi tradiţia care cere tăierea ‘penisului’ feminin.
În anumite zone rurale, în special din Africa, tăierea genitală feminină se efectuează fără anestezie, în condiţii de igienă precară. Din acest motiv se întâmplă adesea ca fetiţele, care supravieţuiesc durerilor îngrozitoare din timpul intervenţiei, să moară mai târziu de infecţie.  În zonele mai civilizate, circumcizia feminină se practică la spitale şi clinici, iar fetiţele sunt duse acolo chiar de proprii părinţi, neştiind ce le aşteaptă.

Egipt, printre primele ţări care încearcă să combată mutilarea genitală feminină
În 2007 a fost dat un decret, în cadrul campaniei ‘Începutul Sfârşitului’ care interzice doctorilor, asistenţilor medicali sau oricărei alte persoane să taie sau să modifice orice parte naturală a sistemului reproducător feminin. Decretul mai este susţinut de figuri importante din Egipt, printre care se numără şi Patriarhul Bisericii Copte Ortodoxe, Papa Senuda al III-lea, ce spune că mutilarea nu are niciun fundament, nici în Biblie şi nici în Coran. Totuşi, încă mai este un drum foarte lung de parcurs până vor fi abolite pentru totdeauna practicile musulmane de acest gen.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Adevarul.ro
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
Elle.ro
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Observatornews.ro
Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Horoscop 27 aprilie 2025. Leii pot să aibă divergențe majore cu partenerii de orice fel, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2025. Leii pot să aibă divergențe majore cu partenerii de orice fel, în special în cuplu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI