„Vorbim despre valori europene, pe care România le îmbrățișează și le susține, fiind stat membru al Uniunii Europene. Valori pe care, din păcate, majoritatea politică actuală nu le respectă. Și atunci ar trebui să fie foarte clar dacă această majoritate mai are legitimitate sau nu din partea cetățenilor”, a declarat președintele PLUS, într-un interviu pentru Libertatea.

Întrebarea de la referendum să fie formulată „clar și ingenios”

Dacian Cioloș a adăugat că și partidul său, și Alianța 2020 USR – PLUS „susțin întru totul acest demers, al unui referendum în care românii să se poată exprima vizavi de independența justiției și de lupta împotriva corupției”, acestea fiind elementele care trebuie să stea la baza unei reconstrucții a societății românești.

Despre întrebarea de la referendumul care va fi organizat în aceeași zi cu alegerile europarlamentare , Dacian Cioloș spune că președintele Klaus Iohannis trebuie să dea dovadă de „ingeniozitate și de claritate”.

„Pentru ca oamenii să vină la vot și să răspundă, trebuie să înțeleagă foarte bine despre ce este vorba. Cu cât subiectul e mai clar și mai simplu, cu atât mai bine”, a mai spus Cioloș.

Liderul PLUS a precizat că acest referendum reprezintă răspunsul la „atacul la justiție pentru a apăra corupții”, atac care nu se face prin dezbateri în Parlament, prin votarea unor legi în Parlament, ”ci pe repede înainte, prin surpriză, prin ordonanțe de urgență”.

„Vom lansa o dezbatere mai largă de modificare a Constituției”

Dacian Cioloș a comentat și despre referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari, desfășurat în noiembrie 2009, simultan cu primul tur al prezidențialelor.

Referendumul a fost validat, iar rezultatul a arătat că românii s-au declarat, în proporție de peste 70 la sută, în favoarea unui Parlament unicameral. Acest rezultat nu a fost însă luat în considerare, până în prezent, de partidele aflate la guvernare.

„Noi ne-am luat acest angajament, avem în programul politic această măsură de reducere a numărului de parlamentari. Și vom face același lucru și cu rezultatul referendumului pe justiție, în momentul în care vom avea o majoritate în Parlament”, a spus fostul prim-ministru.

Președintele PLUS a anunțat că înaintea campaniei pentru alegerile prezidențialele din acest an, va lansa o dezbatere largă legată de modificarea Constituției.

”Sunt mai multe lucruri care trebuie clarificate, nu doar modul în care puterea politică se raportează la justiție și la lupta împotriva corupției, dar și legat de raportul puterilor în stat, dintre președinte și guvern sau dintre guvern și justiție”, a adăugat Cioloș.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 28 martie că va organiza referendum pe tema justiției odată cu alegerile europarlamentare, pe 26 mai.

Săptămâna viitoare, Iohannis va avea consultări la Palatul Cotroceni cu partidele politice, după discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții magistraților și cu societatea civilă.

Şeful statului urmează să transmită Parlamentului o nouă scrisoare, în care solicită reconsultarea în cazul referendumului. Preşedintele vrea lărgirea temei referendumului şi a precizat deja că principalele aspecte vizate sunt ordonanţele de urgenţă şi modul în care acestea pot fi atacate mai uşor la Curtea Constituțională, dar şi o posibilă amnistie şi graţiere.

Reconsultarea Parlamentului face parte din procedura legală de convocare şi desfăşurare a referendumului pe probleme de interes naţional, aşa cum prevede Constituţia.

Şeful statului va semna decretul care va cuprinde întrebarea la referendum în perioada 22-24 aprilie, cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.


Citește și:

VIDEO/ “N-am insule Beline de ascuns!” Cioloș atacă felul în care politicienii din vechea gardă au adunat averi și case

Urmărește-ne pe Google News