„Inspirat de violența jandarmeriei din 10 august, un polițist local din Rădăuți a agresat echipa #farapenali”, scrie deputatul.

Acesta precizează că i-a făcut plângere penală polițistului local.

„Tocmai făcusem poza de dinainte de plecare în fața Primăriei din Rădăuți când un polițist local a ieșit din clădire și ne-a cerut autorizație să strângem semnături. I-am explicat că nu avem nevoie. Mi-a cerut să mă legitimez. Am scos legitimația de parlamentar. Mi-a smuls-o din mână și a plecat cu ea în Primărie. L-am urmat împreună cu colegii mei cu intenția de a o recupera. Polițistul local a devenit foarte agresiv, ne-a împins afară spunând ca e domeniul primăriei, că programul s-a terminat la 16.00. Ne-a amenințat, mi-a rupt legitimația, mi-a spus ca mă lovește. I-am spus tot timpul că e ultraj. El a refuzat să se legitimeze, a făcut-o doar după ce a sosit poliția pe care am chemat-o prin 112.  Am făcut plângere împotriva lui și sper că poliția Rădăuți își va face datoria si polițistul local va plăti pentru abuz, agresiune și ultraj”, a scris deputatul.


EXCLUSIV/ Momentul în care jandarmerița bătută este scoasă din mulțime și merge singură. ”Fraților, unde dracu m-ați dus!” – VIDEO

Urmărește-ne pe Google News