Te duci în stânga sau dreapta.

Mănânci asta sau mănânci cealaltă.

Te îmbraci în alb sau portocaliu.

Iei liftul sau mergi pe scări.

Vezi un film sau altul.

Viața ta nu depinde de fiecare alegere. Poți să nu alegi nimic și nu se schimbă mare lucru. Și totuși, alegi de fiecare dată. E atât de simplu. Face parte din viața.

Atunci, dacă e atât de simplu, când urmează un moment așa de important, de ce să nu alegi?

Alegi în fiecare zi, în fiecare moment. Iar acum este mult mai mult decât atât. Este un moment important.

Duminica aceasta, viitorul tău, viitorul celor apropiați și al celor pe care nu îi cunoști depinde de alegerea ta. Și de alegerea lor. Depinde de alegerea fiecăruia.

Ca noi să avem dreptul să alegem, semeni ai noști și-au riscat viața. Mulți au murit.

Libertatea fiecăruie presupune libertatea de a alege.

Ai de ales:

Stai acasă și îi lași pe alții să-ți decidă viitorul.

Sau votezi.

Libertatea este însă o alegere continuă.

Fă o alegere. Votează!

 
 

Urmărește-ne pe Google News