Familia Valmy are o tradiție la nivel mondial în ceea ce privește cosmeticele, tradiție ce este continuată doar de fiica Christinei Valmy. Marina Valmy i-a promis mamei sale că prelua conducerea Școlii de Cosmetică de la București cu misiunea de a relansa campania. „În primul rând sunt foarte fericită că pot să continui cu ideea pe care a avut-o mama mea și sper să fac mai mult pentru ea pentru că eu i-am promis asta înainte să moară, că o să fac școala să meargă foarte bine. Deci noi acum aducem niște profesori de la New York ca să inițieze staff-ul de aici, iar cursurile le vom face aici și la New York, adică cei care fac școala aici, pot face practică la New York și vor avea licență în America. Vreau să aduc toate româncele la New York”, a declarat Marina Valmy pentru Libertatea.
Fiica reginei cosmeticelor Valmy se bazează pe soțiile celor doi nepoți ai „reginei cosmeticelor”
Din păcate, la cei 64 ani Marina Valmy nu are pe cine să pregătească pentru a duce mai departe afacerea, dat fiind faptul că cei doi băieți ai săi se preocupă de carierele lor și mai puțin de viața amoroasă. „Noi am vrut ca amândoi să aibă carierele lor și au carierele lor, unul este medic, iar celălalt lucrează în finanțe. Amândoi vor veni, pe rând, în afacere, dar deocamdată își văd de carierele lor și apoi putem să vorbim despre restul. N-am nepoate, n-am nici măcar nurori. Aștept. Au prietene, dar încă nu au finalizat pasul cel mare către nuntă. Sper să găsească partenere care să-și dorească să ducă această tradiție mai departe”, ne-a mai declarat Marina, fiica celei supranumite „regina cosmeticelor”.
Foto: Dumitru ANGELESCU