Gabi Enache și soția lui au început să aibă probleme în urmă cu cel puțin un an și jumătate, însă de acestea știau doar prietenii apropiați și o parte dintre colegii de echipă ai lui Enache. Se pare că certurile dintre ei, tot mai dese și mai grave, făceau relația dintre ei insuportabilă, iar totul se resfrângea asuprea carieri sportivului. Disputele cu Mădălina îl făceau să nu se mai poată concentra pe terenul de fotbal și să nu dea randament complet la meciuri. Cu toate acestea, în public, cei doi păreau cea mai fericită familie. Drept dovadă, în momentul în care Mădălina a deschis un salon de înfrumusețare în zona de nord a Capitalei, Gabi i-a fost alături și declara în interviuri că se bucură enorm pentru partenera lui, că va deveni un client fidel și că o va sprijini pe Mădălina ori de câte ori va avea nevoie.
„Mă bucur foarte tare. E o afacere de familie, să zic așa. Îți mulțumesc pentru complimente. Da, chiar am grijă foarte mare de mine și într-adevăr îmi place să merg la saloane tocmai de aceea am optat pentru un salon beauty pentru că și mie îmi plac chestiile de genul și chiar îi îndrum și pe bărbați să meargă la saloane că ține de igienă, să zic așa, de îngrijirea fiecăruia. Mie îmi place foarte mult și sunt fan salon”, ne-a declarat Gabi Enache.
Gabi Enache și soția lui erau despărțiți, dar declarau că au activități comune
La fel de fals poza și Mădălina Enache în fața camerelor. Chiar dacă există zvonuri cum că fotbalistul a investit în afacerea Mădălinei pentru a o ține pe aceasta ocupată, dar și cu speranța că va deveni independentă financiar și separarea dintre ei va fi una mai ușoară, soția lui lăsa să înțeleagă că este vorba de un proiect mai vechi, la care a participat toată lumea. „Este o pasiunea de-a mea. Cred că ultimii ani i-am petrecut informându-mă despre produse, despre aparate și așa mai departe. M-am decis să deschid acest salon pentru că este ceea ce îmi place mie și nu-aș vedea să fac altceva”, ne-a declarat Mădălina, completând că de când au cumpărat aparatele de slăbit, nu mai merge să facă exerciții fizice alături de soțul ei, ci preferă să facă cu totul și cu totul alte lucruri atunci când sunt ei doi singuri acasă.
„Soțul meu săracul este sătul de sport, când e acasă facem și alte lucruri extra ca el să se mai relaxeze, nicidecum sport. Eu forțez aparatele de slăbit”, ne-a mai spus soția lui Gabi Enache.
FOTO: Gabi Pătruț/ Dumitru Angelescu