ComenteazăIoana Păun a copilărit în Bagdad, Irak, unde părinții ei au lucrat. Și i-a fost greu să înțeleagă cum de în spațiul public apar tot felul de grozăvii despre musulmani, fără ca oamenii să fie măcar curioși să afle mai multe despre cultura lor. Și totul s-a rostogolit mediatic până în momentul în care aproape nu mai poți rosti cuvântul „islamist” fără să urmeze după el „terorist”. Iar despre femeile musulmane se vorbește și mai puțin și în termeni deloc flatanți.
„Am găsit un text al unui jurnalist italian care vorbea despre venirile pe apă ale oamenilor din zonele de conflict și din țările afectate de război înspre Europa și despre dorințele lor, visele lor și întâlnirea crudă cu realitatea. Și am zis: hai să vorbim și despre fundamentalismul religios de aici, nu doar despre modul în care criticăm noi, europenii, așa-ziși progresivi și extrem de toleranți, Islamul, ci felul cum e tratată religia aici și ce tipuri de forme de violență simbolică sau fizică se fac”, povestește Ioana.
Și apoi a găsit-o și pe Fatma Yilmaz, activistă feministă, care i-a explicat mai multe despre religia sa și a ajutat-o în documentarea piesei.
„Mi s-a întâmplat să văd femei femei musulmane, arabe în particular, în Piața Obor, înjurate, pentru că oricum nu prea înțeleg românește sau făcându-se anumite comentarii legate de vestimentația lor, comentarii care nu duc neapărat către religie, ci de modalitatea în care ele dispun de propriul corp. Aici e o mare discuție, inclusiv în societatea musulmană, dar ideea că femeile musulmane trăiesc între patru pereți, că aparțin doar bărbaților din propria familie au comunitate, că nu fac nimic pentru a dispune de autonomia lor și că, să folosesc celebra frază: așa sunt ele, mai proaste, doare. Doare pentru că avem femei care pătrund masiv în piața muncii, în spațiul academic, care pătrund în diferite sfere, e adevărat, cu multă sfială, dar care sunt prezente. Ei, despre asta, media nu vorbește”, spune cu tristețe Fatma.
Și ea a purtat hijab la un moment dat și apoi a renunțat. Și spune răspicat cât de mult o deranjează când primește la infinit întrebarea: „de ce? De ce te îmbraci așa?” „Pentru mine nu a fost deloc o chestiune care ținea de conservatorismul din mine, ci de propria mea alegere. Era o manifestare în acel moment inclusiv a crezului meu feminist, că dispun așa cum îmi place de corpul meu. Mai mult decât atât, era o strategie, având în vedere faptul că activam pentru aducerea a câtor mai multe fetițe în mediul educational, să fie lăsate să studieze. Ei bine, nu puteam pătrunde în acele comunități decât fiind ca celelalte femei, acoperită. Sunt anumite motive în care nici cu gândul nu gândești. Așa am simțit să îmi trăiesc parte din mine. În momentul în care am decis să nu mai port hijabul sau turbanul, a fost o chestiune care a ținut de propria mea alegere”, spune activista.
Fatma Yilmaz: „Lucrurile care ne unesc sunt mult mai multe”
Piesa Ioanei Păun atinge multe fețe ale acestei problematici de care nici societatea românească nu a fost ferită. Pe terenul ales pentru construirea unei moschei, un bărbat a arunca carcase de porc. Două tinere au fost bătute acum doi ani pe stradă. Așadar, extremismul religios există în societate și indiferent de care parte e, tot extremism se numește. Practic, regizoarea a luat o întâmplare din Germania de acum 15 ani și a mutat-o în peisajul autohton. Povestea inițială este a unei femei care a murit după ce a încercat să treacă Dunărea înot pentru a ajunge în Germania, iar la morgă trupul ei a fost profanat aruncându-se pe el bucăți de șuncă de porc.
„Chiar în spectacol avem o paralelă între această chestiune a acoperirii corpului și modul în care în cultura tradițională românească, femeile, de exemplu, de la țară, stau mereu acoperite din mai mutle motive, bătrânele din anumite motive, femeile care muncesc pământ de la soare sau să nu le intre părul în ochi. Măicuțele din motive mai simbolice. Dintr-o întâlnire cu o femeie din Palestina mi-a povestit cum a apărut istoric acoperirea înaintea religiei în anumite zone din lumea islamică, adică a fost utilizată mai apoi în cultura religioasă, deși ea exista dinainte. Așa că dorința unei culturi care se consider majoritară de a afla de ce un nou venit sau cineva diferit poate să creeze apropiere, dar și o datorie a celui nou-venit de a se explica. De ce o măicuță se îmbracă foarte asemănător cu o femeie care poartă hijab, de exemplu, dar nu e chestionată, fiindcă ne-am obișnuit”, explică regizoarea.
Biletele pentru piesa care are premiera luni, pe 21 mai, la ARCUB, de la ora 19.30, s-au pus în vânzare. La finalul ei este și un interviu prin Skype cu un musulman din Maroc care își dorește și a tot încercat să ajungă în Europa și care povestește rațiunile lui.
„OMG – Organisme Modificate Genetic” vorbește despre noi și fricile noastre față de celălalt. „De foarte multe ori în presa occidentală se caută amănuntele care ne despart, ori cele care ne unesc sunt mult mai multe”, înglobează Fatma Yilmaz atât de bine o posibilă concluzie.
Citește și: EXCLUSIV. Cum vor arăta fântânile de la Unirii, după modernizare