În timp ce unii au doar câteva zile de concediu, Vica are grijă să profite de tot sezonul estival. De când s-a încălzit vremea, lituanianca nu s-a mai ocupat nici măcar de cremele naturiste pe care le prepară singură și pe care le promovează intens, ci a ținut-o într-o continuă vacanță. Mereu pe drumuri, Vica se pregătește acum de o nouă destinație.

„O să fie ziua mea și o să plec la Moscova. Dar să știți că nu mă duc la shopping după diamante, mă duc să mă culturalizez. Mă duc să văd Kremlinul, muzeul lui Puskin și tot felul de alte chestii interesante. Mie îmi place Moscova foarte mult”, ne-a declarat Vica, completând că se așteaptă ca de ziua ei să primească și ceva bijuterii. „Recunosc că-mi plac mult diamantele, dar cred că este frumos să le primești cadou, nu să le cumperi singură. Așa consider eu, nu zic că neapărat așa este și normal. Îmi plac, ce pot spune, au o vibrație aparte, parcă strălucești mai tare când porți o astfel de piatră”, a mai spus Blochina.

Vica pleacă la Moscova și pentru a-i găsi echipă lui Edan

Totuși, vacanța în Rusia are o dublă semnificație pentru Vica. Nu va merge doar în propriul interes, ci și pentru a-i căuta echipă fiului ei, care își dorește să fie fotbalist.

„Aș putea să fiu impresarul lui. Chiar m-am gândit să-l duc și pe el în Moscova, la o echipă de acolo. Să facă acum un cantonament la ȚSKA, că este una dintre cele mai bune echipe din lume, să vedem dacă este bun, pentru că aici antrenorii spun că este foarte talentat, dar sper să fie talentat și acolo și să fie dornic, să-i placă să facă asta și mai târziu”, a mai spus Vica.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

Fiica lui Marius Țeicu a murit. Patricia, mama a doi copii, fusese diagnosticată cu leucemie

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News