Cum trăiesc yoghinii din așezămintele spirituale MISA. Nu mănâncă deloc carne, nu beau alcool și cafea, nu fumează și au un program strict de practică yoga și de meditație. Yoghinii de la MISA sunt la fel de uniți ca la început și i-au rămas alături lui Gregorian Bivolaru. 

O casă ca un vagon, cu camere multe și holuri lungi. Cu un aer rural, dar în inima Bucureștiului. 15 persoane fără legături de sânge, ci doar de inimă, de profesii diferite, veniți din toată țara, locuiesc aici ca într-un cămin de nefamiliști. Mănâncă la comun, fac curățenie prin rotație în spațiile comune și dau în schimb câteva ore de liniște pe zi și ceva bani pentru utilități. Și se ajută între ei. Ei sunt yoghinii de la Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut care trăiesc într-unul din așezămintele spirituale ale comunității.

VIDEO EXCLUSIV/Incursiune într-o lume controversată: am stat o noapte la MISA. Cum trăiesc yoghinii din așezămintele spirituale

M-au primit o zi și o noapte să particip la programul lor. Cu regretul că nu am fost în București în anii ‘90, când la sediul MISA din Pipera se făceau cozi de sute de oameni care stăteau zi și noapte să îl cunoască pe Gregorian Bivolaru. Și nici în anii 2000, când se organizau evenimente cu mii de oameni veniți din toată țara la Sala Palatului. Sau în 2004, când 16 case ale yoghinilor erau luate cu asalt de jandarmi.

Dar am fost într-un ashram în 2018, la 14 ani de la aceste evenimente și la 28 de la înființarea Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut. MISA e tot aici și continuă să țină cursuri de yoga la care participă mii de români, iar o parte dintre cei care vor să practice mai mult locuiesc în așezăminte spirituale. Acolo, au un program de practică yoga și de meditație mai strict.

VIDEO EXCLUSIV/Incursiune într-o lume controversată: am stat o noapte la MISA. Cum trăiesc yoghinii din așezămintele spirituale

Cum trăiesc yoghinii în așezămintele spirituale MISA: nu mănâncă deloc carne, nu beau, nu fumează

Ne-am așezat cu toți la masă. Yoghinii sunt ovo-lacto-vegetarieni. Așa că masa s-a umplut cu salate, pizza cu legume, salam de soia. Colomba, una dintre yoghine, a consacrat masa, adică a făcut un fel de rugăciune. Și apoi, seara a explodat în glume și râsete.

Grațian, așezat în capul mesei, a preluat cuvântul. Este de la începuturi în MISA.

„Deci, a fost odată ca niciodată. Acum 26 de ani. După o noapte dură, de beție, în care eram foarte împrietenit cu Bachus, am avut un vis. Eram într-un apartament frumos cu multe geamuri și la un moment dat vine un domn spre mine și îmi zice: ”În sfârșit, de când te aștept, ce bine că ai venit!” Și m-a îmbrățișat, și în momentul ăla m-am trezit. Era deja dimineață, trebuia să mă duc la serviciu. Îmbrăcat, deja mă pregăteam să merg la serviciu și așa treaz cum eram, nu mahmur, deloc, (râsete generale) și acolo, în fața blocului, era o alee și în față un stâlp pe care era un afiș cu o conferință de yoga”, și-a început povestea Grațian. A fost la conferință și apoi l-a cunoscut și pe el.

„Ne-am întâlnit cu domnul profesor Gregorian Bivolaru, care este de atunci ghidul meu spiritual, și în momentul în care ne-am întâlnit, pentru mine a fost clar că acea ființă este ceea ce eu am așteptat și am căutat să întâlnesc. Stăteam așa lângă el și el a stat cu mâna pe capul meu. Și la final m-a îmbrățișat, și atâta i-am zis: «Te iubesc». «Și eu te iubesc pe tine»”, mai spune Graţian

Yoghinii i-au rămas alături lui Gregorian Bivolaru și când presa urla „trafic de droguri, trafic de persoane, prostituție”, și când a fost arestat, și când a plecat din țară. De ce? Ce i-a făcut să fie alături de el în tot acest timp?

„Propria practică spirituală, pentru că asta certifică credința noastră. Pentru că atunci când noi am practicat și am obținut rezultate, aceasta ne dă credința în ceea ce facem. Când practici și obții rezultate, te vindeci de anumite boli, ajungi să fii mult mai inteligent, să ai o voință mult mai puternică și îți certifică credința în ceea ce faci. Noi nu credem în aceste acuzații, pe care le considerăm false din start. Pentru că nu e compatibilă prezentarea presei cu ceea ce știm noi în sufletul nostru de 20 și ceva de ani. E ca și cum ar zice că părintele tău e acuzat de DNA că a furat. Dar eu știu cine e părintele meu, nu a făcut niciodată așa ceva.”, mi-a explicat Teodora.

Mâncarea a fost delicioasă. Și a picat bine după programul de asane, posturi corporale din yoga, și după meditație. Yoghinii m-au învățat să fac posturile și cum să-mi păstrez concentrarea în timpul meditației. Am privit o yantră, o formă geometrică sacră, de pe perete, pentru jumătate de oră. E greu să stai fără să butonezi telefonul, fără televizor, fără să te distragă nimic. Și să și reușești.

bivolaru_06Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Citește și: Șase poziţii de yoga care ne ajută să slăbim

„Aici, sufletul meu se simte hrănit”

M-au primit în camerele lor. Mici, cu câteva cărți, un dulap de haine și un pat. Șase metri pătrați. Brigita Ionașcu are și o colegă de cameră. Practică yoga de 24 de ani, mai mult de jumătate din viața ei. Și cu toate că are un apartament de două camere în apropiere, se simte mai bine în așezământ.

„Pentru că suntem mai mulți, suntem o familie spirituală, ne ajutăm, este altceva. Aici sufletul meu se simte hrănit pentru că. v-am spus. fiind mai mulți, ne ajutăm între noi, chiar și spiritual, nu doar pe plan material, și sufletul meu este hrănit și împlinit”, mi-a explicat Brigita.

Cu toții au avut probleme cu părinții, care nu înțelegeau ce făceau ei în MISA. Mai puțin Letiția, care a crescut într-o familie de yoghini și 18 din cei 24 de ani ai săi sunt legați de practica yoga.

„Eu pot să zic din experiența mea, fiind născută într-o familie care practica yoga, mi s-a pus pe tavă de la început… Și pot să spun că prin adolescență am avut diverse întrebări de dacă, dacă nu așa e bine, dacă e totul o minciună și așa mai departe. Și am ajuns la concluzia că, chiar dacă este totul o minciună, este cea mai bună minciună care mi s-a spus vreodată, este cea mai coerentă. Cea mai de toate. Și am ajuns la concluzia: chiar dacă e fals, mie tot aicea mi-e cel mai bine”, explică studenta la Psihologie.

Este un caz fericit. Cei mai mulți au stat ani fără să vorbească cu părinții.

„Când am ajuns la școala de yoga MISA, participam la Brașov, la conferințele de acolo, am avut sentimentul foarte clar că mi-am găsit familia spirituală. Și ce știam eu atunci? Aveam 15 ani, eram un copil de liceu, tocmai ieșisem din regimul comunist? Ai mei, la început au fost neutri, chiar au fost de acord: ”Da, du-te, să vedem”. Când au văzut că eu am luat foarte în serios treaba asta și când au început și articolele defăimătoare la adresa școlii în presa scrisă și video, și-au modificat radical părerea și au început să fie total împotriva acestor practici ale mele și nu aveam cum să-i conving pentru că își făcuseră o idee fixă și nu mai vedeau altceva. Dar de atunci și până acum, evident că și-au schimbat părerea, văzându-mă pe mine și transformările care au apărut, au văzut că sunt un om echilibrat, nu sunt un ciudat, nu sunt cum și-au imaginat ei că o să devin făcând aceste practici”, spune Horia Pintea.

De ce i-au rămas alături lui Gregorian Bivolaru

Evoluție spirituală. Un termen atât de greu de explicat, pe care l-am auzit cam de la toți yoghinii din așezământ. Evoluția spirituală e cea care i-a făcut să rămână în MISA și în așezământ și când erau scuipați pe stradă, huiduiți, bătuți. S-a strigat după ei „bivolarii”, au fost dați afară de la serviciu și cei mai mulți au trăit fără să spună nimănui de preocupările lor. Nici acum nu au libertatea asta. Decât în așezământ, unde sunt oameni cu aceleași preocupări, credințe.

bivolaru_06Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Amalia Lucachi mă primește în camera ei, unde mi-a pregătit un bol cu alune. E o gazdă bună. A umblat pe la mănăstiri să-l caute pe Dumnezeu de când se știe. Se gândea chiar să se facă măicuță. Doar că își dădea seama că nu e pregătită pentru o viață atât de strictă. Avea dureri mari de spate, iar doctorul i-a zis că are coloana unei persoane de 80 de ani. Sora ei a adus-o la un curs de yoga.

„M-am dus la curs ca s-o liniștesc pe sora mea și, când am ajuns acolo, mă uitam așa în jur, «ce-i cu ciudații ăștia, ce fac ăștia aicea». Am văzut că toți sunt disciplinați, am început să fac și eu ce făceau ei. Eu aveam un dialog interior cu Dumnezeu și am zis: «Doamne, dacă are rost să rămân la cursul ăsta, fă să-mi treacă spatele». Nu-ți exagerez, în următoarele cinci minute, mie mi-a trecut spatele. Ca și cum luasem o doză puternică de tranchilizante”, povestește Amalia.

Și a continuat. Tot după sora ei a venit în așezământ, și a rămas. Se întâmpla în anii 2000.

Amalia este una dintre yoghinii care au câștigat un proces la CEDO în 2016 pentru felul în care s-au desfășurat descinderile din 2004. 26 de yoghini au fost despăgubiți cu aproape 300 de mii de euro. Amalia era într-unul dintre ashramuri atunci.

„Când au venit mascații, eu dormeam, am fost luată din somn, pur și simplu nu știam ce se întâmplă, nu știam dacă sunt hoții, a început războiul. Trezită așa brusc din somn, fără să știi că ești infractor, fără să fi știut că ai făcut ceva rău și să vină cineva peste tine în casă, e ceva cumplit. (…) Am înlemnit, m-am speriat foarte tare și atunci m-a luat de o mână, m-a tras din pat și m-a lipit de perete. Toată partea stângă eu am avut contuzii, cap, mână, entorsă la mână, picior, tot”, își amintește femeia.

I-au dus pe toți apoi să dea o declarație despre Gregorian Bivolaru și viața din MISA. „Tot spuneau Grig în sus, Grig în jos. Zic «da cine-i Grig ăsta?» Păi e cel care a înființat școala. Aaaa, șeful, șeful ăl mare. Bine. Și după aceea, când am venit aici, sora mea mi-a arătat o poză cu el, dar mai mult, nu. Apoi l-am văzut în tabără și cam atât, în tabere, la diverse conferințe”, mi-a povestit Amalia.

Am mai vorbit despre ce înseamnă să-ți găsești sensul prin yoga. „E greu de explicat, dar cred că fiecare om, când îl descoperă pe Dumnezeu, îl recunoaște”, a rezumat Amalia. Mi-a dat la despărțire o agendă colorată: „Să ai și de la mine ceva…”.

A doua zi, casa s-a cufundat în și mai multă liniște. Cei mai mulți erau deja plecați la serviciu. Am ieșit în cartierul cenușit de o iarnă fără zăpadă. Și am recapitulat.

Yoghinii mi-au explicat niște termeni pe care i-au tot citit în presă și cu care nu sunt de acord:

  • Se spune „așezământ spiritual”, nu ashram. Ashramurile sunt un fel de mânăstiri indiene, cu reguli mult mai stricte, care nu se aplică în cazul MISA. Cum ar fi intratul și ieșitul din casă, când își doresc. În așezământ, nu ai restricții de acest gen.

  • Yoghini de la MISA nu sunt adepți. Termenul te duce cu gândul la adepții religioși, iar MISA nu este o sectă.

  • „Lider spiritual”, nu „guru”, care a căpătat conotații peiorative.

Am mai învățat că dimineața este bine să îți cureți căile respiratorii cu o soluție obținută din apă și sare. Am învățat și câteva posturi bune pentru spate și că oamenii pot trăi fără carne. Și pot trăi și fără acceptarea societății. Dacă au în ce să creadă.

bivolaru_06Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, o istorie controversată

Înainte de 1989 – Gregorian Bivolaru a fost arestat de trei ori și internat cu forța la un spital de boli psihiatrice, pentru că a practicat yoga, deși practica fusese interzisă.

23 ianuarie 1990 – se înființa Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.), o asociație non-profit care îl are ca fondator pe Gregorian Bivolaru, alături de care erau alți 12 membri.

Scopul organizației este ridicarea nivelului spiritual al oamenilor prin popularizarea cunoștințelor și practicilor yoga.

Din 1990, Școala de yoga MISA a deschis cursuri de yoga în peste 250 de localități din România și alte 16 țări, printre care Danemarca, Germania, Suedia.

Până în 1995, presa abunda de articole despre MISA, prezentată ca o grupare în cadrul căreia se desfășurau orgii și se practica urinoterapia, care au dus la plângeri către instituțiile statului din partea părinților celor care participau la cursurile MISA.

18 martie 2004 – în jur de 300 de polițiști și jandarmi, însoțiți de procurori, au pătruns în forță, fără somație, în casa lui Gregorian Bivolaru și  în 16 imobile proprietatea personală a unor practicanți yoga și membri M.I.S.A., de unde au confiscat bunuri. Mandatul procurorilor viza echipamentele informatice, dar în presă au apărut informații cum că se destructura cea mai mare rețea de droguri și prostituție.

4 iulie 2004 – Gregorian Bivolaru este dat în urmărire generală, pe baza unui mandat de arestare care expira în octombrie 2004, prelungirea acestuia urmând să fie judecată de către Tribunalul din Sibiu. Un al doilea mandat de arestare este emis în data de 15 aprilie 2005, sub acuzația de „trafic de persoane și infracțiuni asociate crimei organizate”.

Martie 2005 – Gregorian Bivolaru cere azil politic în Suedia, motivând lipsa de încredere în obiectivitatea justiției române. Pe 4 aprilie 2005, Poliția suedeză din Malmö îl reține pe Gregorian Bivolaru, la orele 13, în timp ce acesta se află la o a doua întrevedere (prima având loc cu aproximativ două săptămâni înainte) la Biroul de Imigrări. După aceasta, Ministerul Justiției din România începe, prin intermediul Interpol, procedurile de extrădare.

2005 – Cererea de extrădare formulată de autoritățile române împotriva lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă de cea mai înaltă instanță suedeză și profesorul de yoga a primit azil politic în Suedia.

23 iulie 2010 – un complet de judecată al Tribunalului din Sibiu îl achită pe Gregorian Bivolaru, pe motivul fie al lipsei de probe (procurorii au refuzat să prezinte mandatele de interceptare, considerându-le secret de stat, așa că interceptările nu au putut fi admise ca probe), fie al prescrierii infracțiunilor de care era acuzat.

2011–2013 – în presa românească, daneză și finlandeză sunt difuzate reportaje care prezintă MISA ca pe o sectă care își exploatează sexual și financiar membrii.

14 iunie 2013 – Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Bivolaru la șase ani de închisoare, fără suspendare, pentru „actul sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Mădălina Dumitru”. Ea a afirmat însă, pe toată durata procesului de la ICCJ, că actul respectiv nu există și că ea nu este o victimă a lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor și a judecătorilor.

27 februarie 2016 – a fost arestat în Franța. După extrădarea din Franța, este deținut în România. El a cerut redeschiderea procesului în care a fost condamnat.

Curtea de Apel Alba-Iulia a respins apelul lui Gregorian Bivolaru cu privire la redeschiderea procesului.

Pe 13 septembrie 2017, profesorul de yoga a fost eliberat condiționat.

Gregorian Bivolaru a plecat din România în 14 septembrie 2017, pe numele acestuia neexistând nicio interdicţie, după ce a fost eliberat din Penitenciarul Bistriţa.

Septembrie 2017 – Gregorian Bivolaru este dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda, după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său, într-o cercetare cu privire la acuzații de abuz sexual și trafic de persoane, fapte care ar fi avut loc în perioada 2007 – 2011.


Citește și: 

EXCLUSIV/ A cotit-o către spiritual! Loredana Groza, ambasador yoga la un festival internațional

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News