De zece ani, Jacqueline Jencquel face campanii și miltiează pentru dreptul de a muri nu numai pentru cei care au boli incurabile şi dureri cronice insuportabile, ci şi pentru cei care pur şi simplu nu vor să înfrunte bătrânețea.
Ea a devenit cunoscută publicului după ce un ziar elveţian i-a descoperit blogul intitulat „La vieillesse est une maladie incurable” (“Bătrâneţea este o boală incurabilă”).
Femeia în vârstă de 76 de ani a spus într-un interviu oferit Euronews că, dacă îi ceri să aleagă între a fi bătrân sau a muri, ea „preferă să moară”.
În august 2019 şi-a făcut cunoscută intenţia de a solicita sinuciderea asistată în Elveţia, unde procedura este legală încă din 1942 şi unde plănuia să călătorească la începutul acestui an. Și-a amânat planurile pentru şase luni.
„Vreau să văd o primăvară”, a spus ea pentru Euronews, „dar se va întâmpla înainte de începerea verii, nu vreau să trec printr-un alt val de căldură”, continuă.
În mijlocul pandemiei COVID-19, a amânat din nou: „Voi aștepta sfârșitul anului, am un nou nepot în noiembrie”.
Jacqueline face campanie pentru bolnavii aflați în stadiu terminal și care au dureri insuportabile, dar și pentru cei care vor să-și încheie socotelile cu viața după o anumită vârstă.
Ea crede că ar trebui să existe conceptul de „sinucidere rațională pentru bătrânețe”, pentru cei care au ajuns la „o anumită vârstă” și au ales această variantă după ce au discutat și cu un consilier.
„Nu sunt în stare bună de sănătate, am osteoporoză, sunt foarte fragilă și am probleme stomacale. Și știu că situația nu se va îmbunătăți”, spune ea.
Ce este acest tabu în jurul morții? Adică, suntem muritori, nu-i așa? Ceea ce este o opțiune este suferința înainte de a muri. Și nu mai văd niciun scop și sens în viața mea.
Jacqueline Jencquel:
Mulți medicii văd însă lucrurile diferit. Jurnaliștii de la Euronews au stat de vorbă cu Vianney Mourman, medic al secţiei de îngrijiri paliative la Spitalul Lariboisière din Paris, care consideră că ar trebui să ne concentrăm pe eliminarea dorinţei de a muri, nu pe legalizarea ei.
„Ca prioritate, există o necesitate imperativă de a consolida locul și mijloacele de îngrijire paliativă în practica medicală și în societate. Acest lucru ar asigura că utilizarea morții asistate este rezervată numai pentru excepții ”, spune el.
Potrivit lui Mourman, este normal ca persoanele cu durere extremă să ceară moartea, „dar deseori, atunci când sunt ușurați, cererea de moarte dispare”.
În ceea ce o privește pe Jencquel, aceasta este încă într-o stare bună și se bucură de viață. Locuiește într-un apartament elegant din Paris, unde încă ascultă cu drag muzică flamenco.
Situația ei financiară este una bună, dar cu toate acestea, ea consideră că bătrânețea vine cu trei variante și toate sunt strâns legate de situația financiară.
Dacă au bani, vor lua pe cineva care să aibă grijă de ei. Dacă nu au bani, au opțiunea de a locui cu copiii lor. (…) Ultima opțiune este azilul și nu este nimic mai deprimant decât atât.
Jacqueline Jencquel:
Jencquel susține că trebuie să decidă înainte ca altcineva să o facă în numele ei, „pentru că, statistic, ce mai mulți de vârsta mea nu mai sunt bine”.
În 2018, numărul de ani de viață sănătoși în UE a fost estimat la 64,2 ani pentru femei și 63,7 pentru bărbați, potrivit Eurostat.
Care sunt argumentele celor nu susțin sinuciderea asistată medical
În schimb, criticii spun că practica devalorizează viața umană, în special a celor cu o boală terminală și că limitele intră pe o pantă alunecoasă.
Există, de asemenea, problema prognosticului inexact care ar putea duce la moartea unei persoane sănătoase din greșeală. Și, de asemenea, faptul că judecata pacienților bolnavi ar putea fi întunecată de durere sau oboseală.
„Mulți dintre pacienții care nu mai doresc să trăiască, din cauza suferinței pe care o suportă, nu au avut acces real la mijloacele de alinare”, punctează medicul Mourman.
El punctează că atunci când nu e posibil ca pacienții să scape de dureri, îngrijirea paliativă are un rol important.
„În loc să spunem «Deci suferi? Atunci vă vom ajuta să vă încheiați viața» Ar trebui să spunem: «Deci suferi? Ce putem face pentru a vă scuti?»”, punctează medicul.
În acest sens, Jencquel răspunde: „da, desigur, mă pot arunca pe fereastră. Mă pot arunca sub un tren. Este violent”, insistă ea. „Este o povară groaznică pentru copiii mei. Este mult mai ușor dacă știu că merg pe termenii mei în momentul în care vreau.”