Misiunea spațială este abia la început, iar în aproape doi ani Solar Orbiter va ajunge la 42 milioane km de Soare. Imaginile din prezent au fost trimise de la 77 milioane km.

Potrivit oamenilor de ştiinţă care se ocupă de această misiune, observarea unor astfel de fenomene ce nu puteau fi studiate în detaliu demonstrează potenţialul ştiinţific al sondei Solar Orbiter, care tocmai a ieşit din faza de verificare tehnică, etapă incipientă a misiunii sale.

„Este vorba doar de primele imagini transmise şi deja putem observa nişte fenomene interesante. Nu ne-am aşteptat la nişte rezultate atât de bune încă de la început. Am putut observa şi cum cele 10 instrumente ştiinţifice ale sondei interacţionează şi se completează între ele, oferind o imagine holistă a Soarelui şi a mediului din jurul său” „, susţine Daniel Müller, cercetător în cadrul Proiectului ESA Solar Orbiter.

Solar Orbiter, lansată la 10 februarie 2020, transportă şase instrumente destinate monitorizării Soarelui şi încă patru pentru observarea mediului din jurul sondei. Prin compararea datelor obţinute de la ambele seturi de instrumente, cercetătorii vor afla mai multe despre modul în care se formează vântul solar, fluxul de particule ionizate ce provin din Soare şi invadează întregul Sistem Solar.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Sonda Solar Orbiter este unică prin faptul că a fost concepută să obţină imagini de la Soare de la o apropiere mai mare decât orice altă sondă de până acum.

Aşa-numitele „focuri de tabără” observate în primul set de imagini de la Solar Orbiter au fost obţinute cu instrumentul imagistic Extreme Ultraviolet Imager (EUI) în timpul primei treceri pe la periheliu (cel mai apropiat punct faţă de Soare al orbitei unui obiect). La această trecere prin periheliu, sonda s-a aflat la distanţa de 77 milioane de kilometri de Soare, aproximativ jumătatea distanţei dintre stea şi Pământ.

„Focurile de tabără sunt rudele mai mici ale exploziilor solare pe care le putem observa de pe Pământ, fiind de milioane sau chiar de miliarde de ori mai mici”, explică David Berghmans de la Observatorul Regal din Belgia (ROB), coordonatorul misiunii care se ocupă de instrumentul EUI, care obţine imagini de rezoluţie înaltă ale straturilor inferioare ale atmosferei solare, cunoscute sub numele de coroană.

„Soarele poate părea liniştit la prima vedere, dar când ne uităm mai de aproape, putem vedea aceste microexplozii solare pretutindeni”, a adăugat el.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI