ComenteazăÎn sacoșele de rafie sau în gentuţele de mână încap actele, câteva haine, medicamente, telefoanele. „Bulendre, bulendre pentru mine şi familia mea, suntem trei”, explică un tânăr, arătând spre valiza pe care o cară după el. Un băieţel şi-a luat cu el „maşinka”, o mașinuță de jucărie, care încape într-un pumn. Dintr-un cărucior de bebeluş, atârnă capul unui ursuleţ de pluş. Mămicile ţin paşapoartele în aceeaşi mână cu geanta cu scutece. Un băiat a decis să salveze de prăpăd chitara, un bagaj neaşteptat în mijlocul câmpului care se întinde lângă vamă.
„Nu se aşteptau, nu credeau”
„Am luat tot ce am putut lua, haine, mai ales. Ne ducem în Italia, unde lucrează soţul meu. N-am mai fost niciodată acolo”, spune, în lacrimi, o femeie, oprită lângă cele câteva bagaje ale ei. Lângă ea, stă fiica ei, care o prinde de braţ, să nu mai plângă.
Mulţi dintre cei care intră în România au ochii roşii de plâns, altora le curg lacrimile spre bărbie, din mers. Alţii plâng după ce se opresc pe marginea drumului, să-şi tragă sufletul. O tânără aşezată pe bordură îşi strânge câinele de rasă minusculă, în hăinuţă cu glugă. Pe câine îl cheamă Justine şi pentru el e doar o excursie. „Mergem în Franţa, o aşteptăm pe sora mea, să ne preia. Prietenul meu e francez şi mergem acolo”, spune stăpâna lui Justine. Lângă ea, prietenul francez încearcă să afle de unde ar putea lua cel mai repede o cursă de avion spre Franţa, dacă la Suceava vor găsi unde să doarmă şi ce companii aeriene acceptă animale de companie.
„Nu se aşteptau, nu credeau că va porni chiar aşa. Am prieteni care trăiesc în Ucraina. Într-o zi, totul era normal şi dintr-odată…”, afirmă un tânăr sucevean, care a venit să preia refugiaţi şi să-i transporte cu maşina lui la locuri de cazare.
Primiţi cu ouă de ciocolată şi mici
Pentru cei care au lăsat tot ce aveau în urmă, românii asigură, prin asociaţii sau pe cont propriu, apă, gustări şi ajutor cu traducerea şi interpretarea. Ucrainenii, care vin o familie după alta, în grupuri mici, pedestre sau în maşini, sunt întâmpinaţi cu ceai cald, adus în vase speciale de la Spitalul din Rădăuţi.
Direcţia de Asistenţă Socială din Primăria Siret a amenajat un stand cu sendvişuri, biscuiţi, apă şi sucuri. Dubiţe pe care se pot citi numele unor ONG-uri descarcă baxuri cu apă şi croissante. O femeie şi soţul ei împart mici cu pâine, în pungi, dintr-un lighean uriaş, donaţie de la un restaurant. Arhiepiscopia Sucevei şi-a pus la dispoziţie mănăstirile şi casele parohiale.
Copiii refugiaţi primesc ouă de ciocolată. Iar părinţii lor răspund cu un „Mulţumesc” timid, dar tot mai limpede. Mulţumesc, ceai şi sendviş reprezintă cuvintele de ordine. Ucrainenii care ştiu şi româna şi trăiesc în ţara noastră asigură comunicarea dintre cei care vin şi cei care aşteaptă. În Vama Siret se vorbeşte, de fapt, o singură limbă, cea a omeniei.