Dansând cu urșii. Am descoperit încă cinci cazuri „Arthur” și pe câțiva dintre „băieții deștepți” din vânătoare

Pe 24 decembrie, care anul trecut a picat într-o joi, când alţii puneau cadouri sub brad, secretarii de stat de la Ministerul Mediului aprobau derogări în vederea recoltării de urşi bruni. Una pentru Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Codrii Negoiului, fondul de vânătoare Şuici, în Argeş, alta pentru Asociaţia de Vânători Bârsa, în judeţul Braşov.

Am încercat să desluşim care este istoria celorlaltor vânători. Ce fel de pagube au produs respectivele animale, care sunt raporturile dintre comunităţile vecine cu ursul şi asociaţiile de vânătoare. Iată ce am aflat despre ceilalţi Arthur. Primul pe listă e Arthur de la Sălătrucu.

„Familia” Energy Holding

Înfiinţată în 2018, AVPS Codrii Negoiului este condusă de Petre Sotir, om de încredere şi fost angajat al lui Bogdan Buzăianu, patronul Energy Holding.

Nu este singura şi nici cea mai veche asociaţie de acest fel de care se ocupă Sotir. Conform datelor de pe site-ul Ministerului Justiţiei, numele lui Sotir şi Buzăianu apar şi în conducerea AVPS Şoimul, din Bucureşti.

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

În 2012, Sotir a preluat funcţia de preşedinte al acestei asociaţii de la Buzăianu. După cum indică documente de pe site-ul Ministerului Mediului, AVPS Şoimul gestionează fonduri de vânătoare şi pescuit din Delta Dunării şi din Ilfov.

Vecinul prinţului, proprietar de păduri în Argeş

Printre marii proprietari de păduri din Argeş se numără şi contele austriac André Bardeau, în asociere cu familia maghiară Esterhazy. Bardeau ocupă funcţia de consul onorific al României la Graz şi deţine un castel în Kornberg bei Riegersburg. Este vecin şi partener într-un proiect turistic cu prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş nu a răspuns, până la publicarea acestui articol, la întrebările legate de procedura (licitaţie sau atribuire directă) prin care au fost concesionate fondurile cinegetice din judeţ.

Două derogări, în două luni

Despre cine gestionează fondurile de vânătoare din România şi la ce preţ, nici Ministerul Mediului nu este mai generos în informaţii.

Potrivit site-ului oficial al ministerului, AVPS Codrii Negoiului are în portofoliu fondul de vânătoare Şuici, aflat în apropierea comunei Sălătrucu.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Pe acest fond, asociaţia a solicitat derogări pentru recoltarea de urs brun pe 8 septembrie 2020 (aprobată prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1907 din 26 octombrie 2020) şi pe 26 noiembrie 2020 (aprobată pe 24 decembrie 2020, pe baza Ordinului nr. 724/2019).

„Cine are bani de garduri electrice?”

Dacă-i întrebi pe oamenii din Sălătrucu, astfel de derogări ar trebui date zilnic. „Ne e şi frică să umblăm pe drum, seara”, spune un bunic, trăgându-şi de mână nepotul, pe care-l aduce de la şcoală. „Urşi sunt mulţi, aici, intră peste tot, prin grădini”, oftează o femeie, oprită la umbra din faţa magazinului sătesc.

„Garduri electrice aveţi?”, „Cine are bani de garduri electrice? De unde să-ţi pui gard electric? Din pensie? Şi-aşa nu ţin, trece ursul prin ele, de le-ndoaie, am auzit”, răspunde femeia.

Puţini oameni umblă prin Sălătrucu şi la lumina zilei, de frica soarelui, nu a ursului. În jur de 2.200 de locuitori are comuna.

„Populaţia e îmbătrânită, se împuţinează. Sunt oameni în vârstă, stau în case. Probleme au cei mai tineri, care au copii, au animale, vaci, oi”, susţine N., paznic de vânătoare angajat la AVPS Codrii Negoiului.

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Nu doreşte să-i fie publicat numele, pentru că nu se consideră reprezentativ pentru asociaţie. „Din politeţe, că aţi venit până aici, vă arăt cum stau lucrurile cu urşii la noi”.

Oamenii din Sălătrucu nu anunţă pagubele suferite din pricina animalelor sălbatice, pentru că nu au animalele declarate la primărie și „se tem că, dacă declară animalele, trebuie să plătească”, explică N.

„Când te întâlneşti cu el, stai pe loc”

Pentru a ajunge la sediul AVPS Codrii Negoiului, cobori pe o uliţă îngustă, presărată cu piatră spartă. Dincolo de bariera care anunţă că intri pe o proprietate privată, se află o cabană în faţa căreia sunt parcate două maşini de teren. Înăuntru, decorul e asigurat de animale împăiate – râşi, pisici sălbatice, cerbi şi o antilopă din Africa.

„Cu tot cu anii de şcoală, am peste zece ani de observaţie la urşi. Ştiu să citesc orice urmă lasă”, spune paznicul. Are 32 de ani, e născut şi crescut în Sălătrucu, şcoala a făcut-o la Braşov. Acum locuieşte în comuna natală. Deplânge moartea lentă a satului, în timp ce se urcă la volanul unui 4×4 din parcare. „Hai să vă arăt!”.

În zare, se văd Munţii Făgăraşului, albaştri. Imediat după ieşirea din sat, drumul trece printre livezi de meri pădureţi, „sunt proprietăţi private aici”. Pietrişul se termină în mai puţin de un kilometru. Începe drumul forestier: un pergament moale, pe care ghidul nostru lecturează semne de tot felul.

A plouat în noaptea dinainte, aşa că urmele pe care N. le arată întipărite în noroi nu sunt mai vechi de 10 ore. Sunt urme mici, de urşi tineri sau de pui, şi urme uriaşe. Printre ele, se zăresc gropiţele lăsate de copitele căpriorilor şi scobiturile perechi lăsate de mistreţi.

„Noi avem pe aici şi urşi de 700 de puncte. Vedeţi acolo unde e aplecată iarba? Pe acolo a trecut ursul. Pe aici a coborât în sat”, spune paznicul. În observaţiile lui, dă nas în nas destul de des cu subiectul.

„Odată, am fost chiar la trei metri de un urs mare. El era într-un tufiş de mure. M-a văzut, a început să mormăie. Când te întâlneşti cu ursul, nu trebuie să dai înapoi. Nu din prima. Stai pe loc. Am stat, am vorbit cu el, i-am spus să plece. Apoi am făcut un pas înapoi, a făcut şi el unul înapoi. Mormăia. Se încurcase în rugii de mure, îl înţepau. M-am îndepărtat şi eu, uşor, s-a îndepărtat şi el, tot mormăind”.

Paznicul a văzut însă şi oameni care n-au avut calmul lui, „au rupt-o la fugă şi, nu ştiu de ce, după 20 de metri, li s-au tăiat picioarele, au căzut”.

„Nu hrănim urșii, că n-avem voie!”

Despre tăierile de păduri din zonă, paznicul nu ştie prea multe. „Există şi o parte bună, dacă tai pădurea, în loc creşte zmeuriş, arbuşti cu fructe, e mâncare pentru urşi”. Sună cinic, dar N. vorbeşte cu tristeţe despre foamea urşilor. „Uitaţi aici, muşuroiul ăsta… A fost răscolit de urs. Urs tânăr. A mâncat furnici, dacă n-are ce. Urşii mari îi alungă pe cei tineri şi ei vin aici, să caute ceva de mâncare. Ce găsesc şi ei. Să ştiţi că urşii pasc precum vacile, se satură cu fructe, ciuperci, miere, carne mănâncă mai puţin decât se crede”.

Pe fondul Şuici, AVPS Codrii Negoiului nu are hrănitoare pentru urşi. „E interzis de lege”, afirmă paznicul, „legea nu-mi dă voie să hrănesc ursul”.

Există, într-adevăr, OUG 57 din 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, care prevede amenzi pentru persoanele fizice sau juridice care hrănesc animalele sălbatice. Administratorii fondurilor cinegetice sunt însă exceptaţi de la această măsură. Ei pot asigura hrana complementară pentru fauna sălbatică. „Avem hrănitoare pentru mistreţi, dar vin urşii şi le golesc, ajung la ele oriunde le-am pune. Rămân mistreţii flămânzi şi intră în sat”.

Planul naţional de acţiune pentru urs (Ordin de Ministru nr. 625 din 2018) reglementează clar modul în care gestionarii fondurilor cinegetice trebuie să asigure hrana complementară şi, în funcţie de tipul de zonă sau de perioada anului, hrana suplimentară. Doar în „zonele marginale, în care prezenţa ursului are caracter accidental”, „hrănitul de orice fel al ursului nu este permis”.

Cursele cu ATV-ul, pedepsite cu harul blândeţii

Când ajungi să cunoşti pădurea şi tot ce trăieşte în ea, ajungi să suferi, chiar dacă ai puşcă şi permis de vânătoare. N. povesteşte cât de neputincios se simte când dă peste turişti călare pe ATV-uri, pe cărări pe unde n-au voie să circule. „Poliţia, Jandarmeria, Garda Forestieră, ei pot să-i amendeze, dar degeaba îi chem. Eu nu pot să fac nimic, doar să strig la ei”, spune paznicul.

Când nu mai e linişte în pădure, nu mai e linişte nici în aşezările omeneşti. Există Codul Silvic, Legea nr. 46 din 2008, articolul 54, alineatul 2 (modificată prin Legea nr. 197 din 2020), care interzice astfel de incursiuni în habitatul animalelor sălbatice.

În Planul de Acţiune pentru Urs, autorităţile locale sunt încurajate să interzică total, pentru pădurile din aria lor administrativă, circulaţia cu ATV-uri, motociclete, automobile şi alte mijloace poluante fonic şi nu numai, prin pădurile din aria lor administrativă.

Legea 171 / 2010, articolul 9, litera f, defineşte drept contravenţie silvică „accesul oricărui autovehicul în fondul forestier național, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului, cu excepția autovehiculelor din dotarea personalului cu atribuții de control”. Amenzile sunt între 2.000 şi 5.000 de lei.

Legea 407/2006, articolul 23, interzice păşunatul în păduri şi „tulburarea liniștii faunei de interes cinegetic în perioadele de înmulțire și de creștere a puilor”.

Trei instituţii publice pot da amenzi pentru astfel de fapte: Garda Forestieră – pe care Ministerul Mediului a reorganizat-o de la sfârşitul lui iunie, adăugându-i o structură centralizată, numită Garda Forestieră Naţională, care va coordona gărzile forestiere regionale – Jandarmeria și Poliţia.

La întrebarea câte sancţiuni au aplicat pentru plimbări cu ATV-ul în pădure, în zonele unde urşii se plimbă prin sate, doar Jandarmeria Română a răspuns.

Pentru nerespectarea prevederilor art. 9, lit. f din Legea nr. 171/2010, la nivel național, Jandarmeria a aplicat următoarele sancțiuni contravenționale:

În anul 2019, au fost aplicate 632 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.500 de lei. În anul 2020, au fost aplicate 821 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei.

Jandarmeria Română:

Aşadar, amenda medie pentru plimbări motorizate prin habitate naturale a fost, în 2019, de 46 de lei, iar în 2020, de 38 de lei. Jandarmii au tratat problema apelând la harul blândeţii, nu la rigoarea legii.  

În ceea ce priveşte păşunatul şi tulburarea liniştii în pădure (Legea nr. 407/2006), jandarmii au pedepsit aceste fapte astfel:

În anul 2019, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.600 de lei. În anul 2020, au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 123.050 de lei.

Jandarmeria Română:

Amenda medie a fost de 366 de lei, în 2019, şi de 676 de lei, în 2020.

Afina, ca o pradă

Alţi oaspeţi care strică odihna şi, mai ales, metabolismul urşilor sunt culegătorii de ciuperci, fructe de pădure şi plante medicinale. Conform legii, oricine culege afine, mure, zmeură şi alte „produse nelemnoase specifice” are nevoie de aprobarea ocolului silvic sau a proprietarului terenului (Legea 171 din 2010).

Paznicul de vânătoare din Sălătrucu spune că se întâlneşte des, în patrulările sale, cu detaşamentele de culegători.

„Credeţi că au autorizaţie? Dar cine să-i controleze? Eu? Ce putere am eu? Fac prăpăd după ce trec prin pădure, rup tot, rad tot şi lasă şi mizerie în urmă. Vin cu vuvuzele după ei, să alunge animalele, să le sperie cu zgomote, ţipă, strigă”, afirmă paznicul din Sălătrucu. A învăţat să citească şi urmele lăsate de om în tufişurile cu crengi smulse, în PET-urile şi în resturile de mâncare aruncate la întâmplare.

Cel mai mare organizator de astfel de campanii de recoltare este Regia Naţională a Pădurilor. Ocoalele silvice plătesc zilieri care să culeagă fructe de pădure. Anual, Romsilva exportă mii de tone din ceea ce ar putea astâmpăra foamea celor câteva mii de urşi din munţii noştri.

Planul de Acţiune menţionat mai sus propune efectuarea unui studiu care să stabilească porţia omului şi porţia ursului din afine, zmeură şi bureţi. OM nr. 626 din 2018 susţine că se impune reducerea sau sistarea culegerii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale în zonele intens populate de urşi.

„Sunt ursoaice şi cu patru, cinci pui”

„De înmulţit, da, s-au înmulţit. Înainte, o femelă cu trei pui era o raritate. Acum sunt ursoaice şi cu patru, cinci pui. Trebuie să-i hrănească”, spune N.

Ursul pentru care s-a acordat derogare în decembrie mâncase câteva oi, o capră, susţine N. „Da, da, făcuse multe rele”.

Paznicul nu-şi aminteşte cu exactitate pagubele. „Împuşcăm ursul pentru o capră?”, „O capră azi, dar cine ştie ce mai omoară mâine, dacă n-are frică de om? Ăsta era un urs tânăr”.

„Şi umbla în decembrie prin sat?”, „Nu intrase la hibernare, că a fost şi iarna blândă, umbla şi de foame. Dacă apucase să coboare şi să omoare, ar fi coborât mereu. Ştim sigur că pe ursul care făcea probleme l-am împuşcat, nu pe altul, că urşii se întorc după pradă acolo unde au mai prădat”, explică paznicul. Nu e fericit să dea astfel de detalii. Ar fi mai fericit să stea cu binoclul la ochi, în adâncul pădurii, să-şi observe subiecţii făcându-şi de cap prin zmeuriş.

Dincolo de dorinţele angajatului, angajatorul îşi doreşte profit. Ursul care nu poate fi vânat nu e rentabil. „La un moment dat, patronul poate spune: de ce să dau atâţia bani pe benzină, la patru paznici, să monitorizeze urşii, zilnic, când mie nu-mi iese nimic?”, asta e temerea exprimată cu voce tare de N.

Motivul derogării: „urșii nu mai sunt speriați de om”

Din explicaţiile date de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Argeş pentru Libertatea, reiese care au fost argumentele care au stat la baza derogării pentru recoltarea unui urs din fondul cinegetic Şuici:

• „sesizările localnicilor în care au semnalat prezența frecventă a urșilor în gospodării;
• persistenţa pagubelor, precum și faptul că urșii nu mai sunt speriați dc prezența omului;
• adresele Primăriei Sălătrucu, care scot în evidenţă faptul că prezenţa urșilor în localitate produce pagube importante, dar pune în pericol şi viaţa localnicilor şi creează o stare de nesiguranță permanent;
• adresele Primăriei Sălătrucu pentru convocarea comisiei de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic animalelor domestice;
• rezultatele acțiunilor de estimare a efectivelor speciilor protejate desfășurate în anul 2020 pe raza Fondului Cinegetic nr. 2 Șuici, care au pus în evidenţă faptul că față de un efectiv optim de 5 exemplare au fost evaluate 175 de exemplare”.

Documentul primit de la APM Argeş nu precizează cine a efectuat studiul.

„Exemplarul a fost recoltat în data de 09.01.2021, motiv pentru care gestionarul fondului cinegetic a întocmit un raport cu privire la acțiunea derulată”, precizează APM Argeş.

Prețul secret al fondurilor cinegetice

Asociaţiile de vânătoare plătesc diverse tarife, unele ridicol de mici, pentru fondurile cinegetice luate în concesiune de la stat. Mai puţin de o mie de euro pe an plăteşte, de pildă, AVPS Şoimul pentru un fond cinegetic din judeţul Tulcea.

Sunt date scăpate printre degetele digitale ale Ministerului Mediului, pe site-ul oficial. Dar despre cele mai multe sume achitate de gestionarii fondurilor către stat nu se ştie nimic. Există doar zvonuri şi presupuneri, nu situaţii la zi ale plăţilor, publicate pe site-uri oficiale.

Unele dintre aceste instituţii, cum e Garda Forestieră Ploieşti, nu au nici măcar adrese de e-mail funcţionale. Organigramele nu sunt la vedere, bugetul, achiziţiile şi investiţiile sunt opacizate de site-uri care dau eroare.

Ministerul Mediului vorbeşte despre numărătoarea urşilor, dar nu pomeneşte nimic despre recensământul hectarelor de fond cinegetic date în concesiune de către statul român. Regia Naţională a Pădurilor gestionează, conform datelor de pe site-ul oficial, 254 de fonduri cinegetice, reprezentând doar 12,3 la sută din fondul cinegetic naţional. Celelalte peste 1.700 de fonduri sunt gestionate de privaţi.

Vacile lui Relu

Pe Aurelian, zis Relu, văcarul de 81 de ani din Sălătrucu, l-am întâlnit la ieşirea din sat, pe păşunea comunală. Are în grijă 29 de vaci şi pentru fiecare primeşte 100 de lei pe lună. Are şi pensia lui, de 2.000 de lei lunar. Nu se teme de urs, dar a obosit de umblat. „Am zis să le mai păzesc un an, m-au rugat oamenii, că n-au pe cine pune, că ăştia tineri nu sunt de încredere, cer mulţi bani”, spune bătrânul, privind când spre sat, când spre cele 29 de protejate. Cu ursul se întâlneşte frecvent.

„Nu fuge, că nu la mine vine, vine la vaci. Dacă le prinde singure, rătăcite, le ia. Dacă sunt strânse laolaltă, îl pun vacile pe fugă. Se adună roată în jurul lui şi ursul mormăie de mama focului şi pleacă. Dar dacă e una, o apucă. Le vede care sunt mai tinere, mai slabe”.

Relu spune că nu coborau aşa des urşii, când era el copil, dar nici verile nu erau aşa calde şi nici iernile fără zăpadă.

„Suntem obişnuiţi cu urşii pe aici, întotdeauna au fost. Ştiam că umblă. Nici când eram copil, nici acum, nu am auzit să omoare om prin Sălătrucu”, povesteşte văcarul octogenar.

Ce era să-l omoare pe el, pe Relu, e ţuica de mere din producţie proprie: „Beam câte un deget dimineaţa, câte puţin, seara, câte-un pic, câte-un pic, până mi-a mâncat jumătate de ficat. Ei, de când mi-au zis doctorii să nu mai pun gura, că altfel mor, n-am mai pus”.

Citește mâine în Libertatea: Dansând cu urşii II. Cum s-au dat derogări pe fondurile cinegetice gestionate de președintele CA Romsilva, respectiv de un fost şef al vămilor

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro