Dansând cu urșii. Cum s-au dat derogări pe fondurile cinegetice gestionate de președintele CA Romsilva și de un fost șef al vămilor

Pe lângă AVPS Codrii Negoiului, din Argeş, despre care aţi putut citi în Libertatea, încă o asociaţie a primit derogare pentru recoltare de urs în Ajunul Crăciunului 2020. Este vorba despre Asociaţia de Vânători (AV) Bârsa, care gestionează fondul cinegetic Şercăiţa, din judeţul Braşov.

Președintele AV Bârsa este Adrian Dănuț Apostu, conform declarației sale de avere. Vânător în timpul liber, altfel șef al Consiliului de Administrație de la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Funcție în care a fost numit de fostul ministru al mediului Costel Alexe, ajuns între timp în vizorul DNA.

Apostu este totodată acționar în firma HCR SRL, care deține Dino Parc din Râșnov. Amplasat pe drumul către Cetate, în mijlocul pădurii, parcul expune 45 de dinozauri în mărime naturală, pe un teren de peste 1,6 hectare, concesionat de primărie.

„Prințul asfaltului” de la Brașov

În registrul naţional ONG, în conducerea AV Bârsa, înfiinţată în 2011, mai apare, printre membrii fondatori, și numele lui Marcel Butuza, afacerist braşovean. Apropiat al fostului primar al Braşovului George Scripcaru, Butuza a obţinut pentru firma lui de asfaltări, Vectra Service SRL, peste 80 de contracte pe bani publici, în valoare totală de peste 175 de milioane de euro.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Potrivit baniitai.info, contractele respective au fost încheiate între 2009 şi 2015, cele mai multe, cu Primăria Braşov şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A.

Succesul în afacerile cu Primăria Braşov i-a adus lui Butuza supranumele de „Prinţul asfaltului”, în presa locală.

„Vine ursul la cucuruze”

AV Bârsa a solicitat derogare pentru recoltarea unui urs pe 16 decembrie. Aprobarea a fost semnată pe 24 decembrie.

Asociaţia are două sedii, unul în Râşnov şi unul în Braşov, la distanţă de 52 de kilometri, respectiv 55 de kilometri de satul Şercăiţa, comuna Şinca.

Deşi e într-un judeţ de munte, Şercăiţa se află pe un platou întins, pe care se leagănă lanuri de secară, porumb şi lucernă. Pădurile se află dincolo de lanuri şi de păşuni. Nu codri întunecoşi şi seculari, ci păduri de foioase, mai ales stejari. În liziere, se văd turme de oi rostogolindu-se încet. 

Pentru a se plimba prin sat, pe lângă gospodăriile pline cu bunătăţi, ursul trebuie să parcurgă câţiva kilometri în câmp deschis. Foamea face minuni şi ursul coboară.

Şercăiţa, un loc plin de farmec, nu şi de asfalt sau de alte binefaceri ale modernităţii, are în jur de 700 de locuitori. Orice maşină care trece pe drumurile roase de ploi şi zăpezi ridică în slăvi o pulbere densă. Podurile peste pârâurile Creţu şi Băltiţa sunt poleite cu rugină, un urs obez le-ar putea dărâma, dacă aleargă pe ele.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Noi n-avem urşi mari aici, sunt urşi mici, vin la cucuruze (n.r. – porumb), la cartofi, la mere”, spune o doamnă în vârstă, care locuieşte la marginea satului. „Vedeţi câmpul ăsta, care începe de lângă gardul nostru? Ei, acolo îl aud pe urs, seara şi dimineaţa, vine la cucuruze, mănâncă, pleacă”.

Sfatul de la magazinul sătesc

Nişte puşti euforici că au intrat în vacanţă se laudă că nu se tem de urs. „Dar l-aţi văzut vreodată?”. „Nu, tata l-a văzut, când se ducea la serviciu. Eu am văzut doar urmele”.

În cealaltă margine a satului, puştiul arată spre o cruce de pe marginea şoselei. „După cruce, ia, uitaţi-vă, pe unde e iarba culcată. Se văd trei dâre, una mai mare şi două mai mici. O ursoaică şi doi pui”.

Bătrânii care stau pe băncile din faţa porţilor nu sunt siguri dacă pe lângă satul lor vin urşi. În schimb, la magazinul sătesc, pe trepte, cu paharul de bere la îndemână, câţiva bărbaţi în floarea vârstei au anumite certitudini. „Cum să nu fie urşi? Ăi bătrâni nici nu ies din casă, unde să-i vadă? Eu îi văd zilnic, dimineaţa, când mă duc la muncă, din microbuz. Nu lângă sat, la câţiva kilometri de sat”, spune un domn în cămaşă cu mâneci scurte.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

O altă certitudine: gardurile electrice funcţionează, dacă nu ating pământul. „Trebuie să ştii cum să le pui, să nu se scurgă curentul în pământ”, adaugă un alt domn din grup. Celelalte certitudini ale grupului de la magazinul sătesc sunt bazate pe ce au văzut la televizor. „O să ajungă ursul să fie mai protejat decât omul”, concluzionează pe un ton profetic domnul în cămaşă de vară.

3 capre, 5 oi şi porumb boabe

Despre soarta ursului pentru care a cerut derogare asociaţia lui Marcel Butuza, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov a dat următoarele explicaţii:

„La solicitarea AV Bârsa, APM Braşov şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Braşov au emis punctul de vedere nr. 21/15.10.2020, pentru recoltarea unui urs care făcea pagube în zona Strâmba – Ohaba – Bucium (păgubit S.A. – 3 caprine carpatine omorâte de urs în zona Creţu Ohaba, păgubit C.N. – 3 ovine ţurcane omorâte în interiorul satului Şercăiţa, păgubit A.G. – 0,25 hectare de cultură porumb boabe (n.r. – cucuruz) distrusă de urs în zona Creţu Ohaba, păgubit M.A.E. – 2 ovine ţigaie omorâte în interiorul satului Şercăiţa. (…)

Exemplarul de urs pentru care s-a acordat derogarea şi care a fost atent monitorizat nu a fost recoltat niciodată, deoarece acesta a intrat la bârlog, date fiind condiţiile de iarnă”.

Familia Comăniţă, fost director al vămilor

Pe 18 ianuarie, AVPS Jderul din judeţul Sibiu solicită de la Ministerul Mediului derogare pentru recoltarea unui urs brun pe fondul de vânătoare Noul Român. Cererea este aprobată pe 9 februarie. Următoarea derogare acordată de Minister a fost pentru AVPS Botoş din Ojdula: cerere depusă pe 28 ianuarie, aprobare dată pe 17 februarie. La Ojdula a fost vânat ursul Arthur.

În Registrul Naţional ONG, AVPS Jderul apare ca având sediul în satul Poieniţa, comuna Cârţa, judeţul Sibiu. Fondator şi conducător al asociaţiei este Viorel Comăniţă, fost şef al Direcţiei Naţionale a Vămilor. „De fapt, tatăl lui, fost procuror, se ocupa cu vânătoarea, pe Comăniţă tânărul nu-l prea vedem pe aici”, afirmă localnicii din Poieniţa.

„Vânătorii ne râd în nas”

În satul Poieniţa mai trăiesc 16 familii. „Dar nu stau tot timpul aici, au mai cumpărat case şi oameni de la Bucureşti, de la Sibiu”, spune o femeie, în vârstă de vreo 50 de ani, care s-a mutat în sat în 2012, împreună cu soţul ei. „Avem stupi, găini, grădină de legume. Auzim ursul în fiecare seară cum dă târcoale. Ţinem patru câini, uite-aşa de mari, şi tot ne e frică. Mai sare gardul, mai strică prin grădină, dar nu ne-am plâns niciodată”, spune femeia.

„Dacă le spunem vânătorilor că ursul a tăbărât pe vreun animal, oaie, vacă, porc, ne râd în nas: foarte bine, să fie vânatul gras!”, intervine soţul femeii, scoţându-şi pălăria de apicultor.

Domeniul Comăniţă, asaltat de vaci

Cel mai apropiat oraş e Făgăraş, la 38 de kilometri. Până la Sibiu, sunt 52 de kilometri. Unde se termină satul, începe pădurea. Ultimele case, cu aer părăsit, abia se zăresc, împresurate de arbori.

La un stâlp electric, din capătul uliţei, lucrează de zor o echipă de la Enel. „Atât ne asigură Primăria, curent electric. Dacă avem lumină pe stâlp, nu se apropie ursul”, explică un alt localnic, tot apicultor.

Cele mai multe stricăciuni urşii le produc la o fermă de vaci din marginea satului. O văcăriţă ne arată pozele păstrate în telefon cu animalele sfârtecate. „O vacă n-a putut să o termine, a mai rămas vreun sfert din ea. A luat un pietroi de vreo sută de kile, l-a pus peste resturi, să se asigure că nu-i ia nimeni prada”, spune angajata fermei.

Proprietarii fermei au depus plângeri şi au cerut despăgubiri, dar, până să le primească, trebuie să ajungă la înţelegere cu familia Comăniţă. Speriate de urs, vacile au intrat în grădina lui Comăniţă senior şi au făcut unele distrugeri. „Să vedeţi ce ditamai dosarul au acuma la poliţie”, afirmă văcăriţa.

O nouă specie: şacalii carpatini

AVPS Jderul, care gestionează fondul de vânătoare Noul Român, are sediul pe strada principală a satului: o casă văruită în verde deschis, cu grilaj de fier peste uşă. În curte, se văd o chiuvetă, un grătar negru de funingine, o bucătărie închisă.

„Aici fac abatorul, după vânătoare. Aici vin la chefuri, altfel nu îi vezi pe vânători prin sat. Nu se duc să vâneze ursul dacă le zicem noi că e pericol, se duc la vânătoare doar când vin străinii, elveţieni, nemţi, doar atunci”, spune unul dintre apicultorii din Poieniţa.

„Trec şi pe terenul meu, nu mă întreabă, nu-mi cer voie. Am vreo zece hectare, din care 25 de ari de pădure. Am pădurea pe hârtie, înconjurată de pădurea statului. Cine ştie dacă mai e acolo, că au tăiat şi din păduri cât au vrut” .

În primăvară, oamenii din sat i-au văzut pe vânători descărcând din dube nişte cuşti mari. „Au adus şacali, să cureţe pădurea. Şacalii nu intră în sat, n-avem treabă cu ei, dar sunt urâţi tare, am văzut şi eu unul, pe câmp. Foarte urât era, ca un fel de câine”, râde văcăriţa.

Şacalul este un pericol pentru găini, dar poate ataca şi oi. Despre apariţia şi înmulţirea acestei specii în Transilvania şi în alte regiuni ale ţării, există mai multe teorii. De pildă, că au migrat prin Bulgaria, din cauza încălzirii globale.

Oamenii din Poieniţa spun ce-au văzut: că şacalii au fost aduşi de asociaţia locală de vânătoare şi eliberaţi în câmp. Conform surselor Libertatea, la fel au procedat şi gestionarii unor fonduri cinegetice din judeţul Buzău: au adus şacali şi acum sătenii au o grijă în plus, pe lângă grija urşilor.

Fireşte, o oaie sfâşiată de şacal arată diferit de o oaie sfâşiată de urs. Dar diferenţa asta nu e neapărat detectabilă în fotografiile făcute cu telefonul de săteni, nu de criminalişti, şi folosite ca probă în procesele verbale pe baza cărora se solicită derogări şi despăgubiri.

Abonat la cişmeaua din sat

Agenţia pentru Protecţia Mediului (AMP) Sibiu nu a răspuns, deocamdată, la întrebările privind motivul pentru care a avizat favorabil recoltarea lui Arthur de la Şercăiţa.

Într-un răspuns anterior pentru Libertatea, APM Sibiu preciza că „din 2017 până în prezent, nu au mai fost emise autorizaţii de vânătoare pentru cetăţeni străini pe teritoriul judeţului”. În 2015, au fost emise 18 de astfel de autorizaţii în Sibiu, iar în 2016 – 12 autorizaţii.

„De când eram copil, trăiesc aici şi nu ştiu să fi fost atâţi urşi. Nici nu mai hibernează. Şi s-au înmulţit. Vin în sat, beau apă de la cişmea, că de la fântână nu pot scoate, se întorc în pădure”, spune apicultorul care-şi lasă stupii în paza luminii electrice.

„Miere n-au îndrăznit să fure, până acum. Altceva, nici nu prea au ce să ia, nu avem animale mari. Oameni n-au atacat. Dar trebuie să ai alt curaj să intri acum în pădure după cireşe sălbatice sau zmeură. Când eram copil, ne trimiteau părinţii fără grijă la cules. S-au schimbat vremurile”. Nu mai sunt anotimpuri, păduri şi zăpezi cum erau odată. Dar sunt din ce în ce mai mulți şacali.

Citeşte și: Dansând cu urșii. Am descoperit încă cinci cazuri „Arthur” și pe câțiva dintre „băieții deștepți” din vânătoare

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro